Tudose, despre modificările legilor justiţiei: Nu va fi o OUG ‘noaptea, ca hoţii’, va fi ziua, la prânz şi trimis la Parlament

Modificările legilor justiţiei vor fi trimise către Parlament spre aprobare şi nu vor fi adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă 'noaptea, ca hoţii', a declarat miercuri premierul Mihai Tudose.
Economica.net - mie, 06 sept. 2017, 19:48
Tudose, despre modificările legilor justiţiei: Nu va fi o OUG 'noaptea, ca hoţii', va fi ziua, la prânz şi trimis la Parlament

Tudose a făcut referire la unul dintre sloganurile protestatarilor faţă de Ordonanţa 13, la începutul anului. ‘Nu va fi o ordonanţă de urgenţă sau altceva ‘noaptea, ca hoţii’, va fi ziua, la prânz şi trimis către Parlament, nu adoptat’, a afirmat şeful Guvernului, la Antena 3.

El a subliniat că propunerile de modificare a legilor justiţiei, prezentate de ministrul Tudorel Toader, sunt ‘o sinteză a propunerilor venite din partea tuturor organismelor posibile, a tuturor actorilor din acest joc’.

‘Forul suprem democratic al oricărei ţări – acolo va fi luată decizia în România’, a punctat el, adăugând că un episod precum cel al Ordonanţei 13 nu mai este posibil. ‘Am promis şi vă spun – şi e şi decizia politică a coaliţiei – că nu mai facem aşa ceva. Şi nu mai facem’, a spus Tudose.

El a vorbit şi despre consultările ministrului Toader anterioare propunerilor de modificări ale legilor justiţiei, dar şi despre reacţiile negative la aceste propuneri.

‘Domnul Toader s-a consultat cu cam toată lumea. A fost la Bruxelles, a explicat. Şi aici a fost un joc. A apărut un comunicat din partea Comisiei Europene care îl făcea ţăndări şi ne făcea pe toţi. După aia, a venit un comunicat de la Bruxelles care spunea că ‘Domne, de fapt nu e al Bruxelles-ului, e al agenţiei din România, pe care doamna l-a dat ca şi cum ar fi de-acolo’. O nebunie. Se dovedeşte încă o dată că românii sunt cei mai mari adversari ai României, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile externe’, a afirmat Tudose.

De asemenea, şeful Guvernului a vorbit şi despre reacţiile unor ambasade de la Bucureşti faţă de respectivele modificări.

‘Au fost două întâlniri ale ministrului Toader cu ambasadele respective. Comunicatul de presă comun, de exemplu, al ministrului Toader cu Ambasada americană mi se pare destul de soft’, a spus premierul.

Tudose a menţionat şi parcursul pe care îl vor urma respectivele propuneri de modificare a legilor justiţiei.

‘Domnul Toader a trimis materialul la CSM. Când va veni şi materialul de la CSM, avizat, neavizat, cu propuneri, fără propuneri, eu voi pune capitolul propuneri în discuţia guvernamentală’, a punctat şeful Guvernului, adăugând că ulterior proiectul actului normativ va fi transmis Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...