Numărul mare de dispozitive mobile conectate la internet reduce viteza de download, avertizează NetSafe

Viteza medie de download de date pe reţelele mobile a scăzut cu aproape 30% în prima jumătate a anului, în principal din cauza numărului mai mare de dispozitive mobile conectate la internet, potrivit companiei de securitate, reţelistică şi wireless NetSafe.
Economica.net - joi, 07 sept. 2017, 09:12
Numărul mare de dispozitive mobile conectate la internet reduce viteza de download, avertizează NetSafe

„Observăm deja o reducere importantă a vitezei medii de download pe Internetul mobil la nivel naţional, potrivit ANCOM – cu aproape 30% în prima jumătate a anului, cauza principală fiind numărul tot mai mare de dispozitive conectate, care creează practic o congestionare a reţelelor”, spune Doru Manea, CEO al grupului NetSafe.

Un posibil răspuns la problemă ar fi soluţiile de gestionare a lăţimii de bandă.

„Fie că este vorba despre un hotel, un restaurant, o arenă sportivă, un aeroport, un eveniment cu mii de invitaţi, o companie mare, cu sute sau mii de angajaţi, administratorii de reţele se confruntă cu o cerere fără precedent de Internet, în contextul unui număr tot mai mare de dispozitive conectate. Adresarea acestei cereri, înseamnă, de cele mai multe ori, investiţii semnificative în upgrade al reţelelor, atât hardware, cât şi software. Prin parteneriatul cu Nomadix, venim cu o alternativă mai ieftină, care presupune îmbunătăţirea vitezei traficului de date prin extinderea şi gestionarea lăţimii de bandă”, a explicat el.

NetSafe a anunţat, joi, parteneriatul cu Nomadix, dezvoltator de echipamente de reţea destinate segmentului business, specializat pe reţelele de mari dimensiuni specifice aglomerărilor urbane. Compania avertizează că, în lipsa unor investiţii în viitorul apropiat, consumatorii ar putea percepe o deteriorare a calităţii reţelelor.

În portofoliul NetSafe au intrat astfel soluţiile Nomadix de tip Access Gateway şi management al lăţimii de bandă, care oferă un control mai bun al accesului în reţea şi o administrare mai eficientă a traficului de date, contribuind în acelaşi timp la scăderea intensităţii investiţiilor în reţele.

NetSafe şi-a extins agresiv portofoliul în acest an, integrând anterior soluţiile de securitate oferite de IXIA şi PhishMe.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...