‘Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 214 în luna iulie 2017 (de 17.610 n.r.) faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 153 mai mare faţă de luna iulie 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2017 (-1959 persoane), cât şi în luna iulie 2016 (-2.020 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 11 mai mare în luna iulie 2017, decât cel înregistrat în luna iulie 2016’, se arată în document.
Comparativ cu luna precedentă, în luna iulie 2017 s-a înregistrat naşterea a 17.610 copii, cu 2.106 mai mulţi.
‘Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna iulie 2017 a fost 19.569, cu 177 mai puţine decât în luna iunie 2017. Sporul natural a fost negativ în luna iulie 2017, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii cu 1.959 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2017, a fost de 121, în creştere cu 8 faţă de luna iunie 2017’, menţionează sursa citată.
În luna iulie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 20.792 căsătorii, cu 8.488 mai multe decât în luna iunie 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2152, cu 416 mai puţine decât în luna iunie 2017.
Comparativ cu acceaşi lună a anului precedent, numărul căsătoriilor a fost cu 1.087 mai mare. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 498 divorţuri mai multe în luna iulie 2017, decât în luna iulie 2016.
Populaţia a scăzut cu 122.000 de persoane în 2016, până la 19,63 milioane. România, ţară de emigrare
Sporul natural a fost negativ la începutul anului 2017, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, iar România continuă să fie o ţară de emigrare, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).
‘La 1 ianuarie 2017 populaţia rezidentă a fost de peste 19,63 milioane persoane, în scădere cu 122.000 persoane faţă de 1 ianuarie 2016. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 68.061 persoane). Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51,2%). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 440.000 persoane (3,494 milioane faţă de 3,054 milioane persoane), în creştere faţă de 371.000 persoane la 1 ianuarie 2016’, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, indicele de dependenţă demografică a crescut de la 49 la 50 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
‘Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 76.208 persoane). La 1 ianuarie 2017, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10,528 milioane persoane, în scădere cu 1% faţă 1 ianuarie 2016.
Populaţia feminină la 1 ianuarie 2017 a fost de 10,059 milioane persoane, în scădere cu 0,5% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2016 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 112,1 (la 1 ianuarie 2016) la 114,4 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2017)’, menţionează sursa citată.
Conform INS, ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a crescut cu numai 0,1 puncte procentuale (15,6% în 2017) faţă de 1 ianuarie 2016 (15,5%), fiind depăşită de creşterea cu 0,4 puncte procentuale a ponderii populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie (de la 17,4% în 2016 la 17,8% la 1 ianuarie 2017). Astfel, indicele de dependenţă demografică a crescut de la 49 (la 1 ianuarie 2016) la 50 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2017).
‘România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2016 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 76.000 persoane. În cursul anului 2016, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (55,4%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (53,6%)’, precizează Institutul Naţional de Statistică.