Multe bănci refuză medierea în raporturile cu clienţii nemulţumiţi, deși costurile ar fi de zece ori mai mici decât în instanță

O bancă achită unei firme de avocatură minimum 2.000 de euro pentru un litigiu împotriva unui client, iar costul poate crește dacă există și fază de apel și este nevoie și de administrare probe. În cazul în care clientul băncii pierde, costurile de judecată îi sunt imputate. Dacă apelează la CSALB, o bancă trebuie să achite 993 de lei (circa 200 de euro), 675 de lei fiind onorariul unui conciliator, iar clientul nu achită nimic, a spus Vladimir Fenoghen, director al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul bancar, în cadrul unui seminar organizat de Finmedia, potrivit BankingNews.
Economica.net - sâm, 16 sept. 2017, 08:34
Multe bănci refuză medierea în raporturile cu clienţii nemulţumiţi, deși costurile ar fi de zece ori mai mici decât în instanță

Cu toate astea, din 239 de cereri adresate de clienții băncilor la CSALB, 141 de dosare au fost clasate,90% din cauza refuzului băncilor. Astfel, în 2017 s-au format numai 61 de dosare din care au fost soluționate 40 de dosare iar 21 sunt în lucru.

Fenoghen a trecut în revistă și câteva cazuri rezolvate de CSALB. Astfel, un client bancar a obținut o reducere a soldului cu 18.500 de euro pentru un credit ipotecar, datorită eliminării unor comisioane și a reducerii dobânzii. Un alt client a obținut o scădere de sold cu 15.000 de franci elvețieni, iar un client o scădere de rată de la 1.300 de lei la 600 de lei.

Șeful CSALB a atras atenția că litigiile sunt soluționate mult mai rapid prin intermediul CSALB decât în instanță, în condițiile în care „media de soluționare a litigiilor la CSALB este între 45 și 50 de zile. În instanță, de la inițierea acțiunii, primul termen dat este după circa 3 luni. Or, CSALB are obligația de a rezolva disputele în maximum 90 de zile. Cea mai rapidă speță a fost soluționată într-o singură zi.”
Cazurile sesizate de clienții bancari nu vizează doar probleme legate de credite. Au existat și plângeri legate de depozite, de felul în care s-au derulat schimburi valutare sau s-au făcut plăți. Cei mai mulți clienți care se adresează CSALB solicită „reduceri de comsioane, eliminări de clauze abuzive, radierea din Biroul de credit, conversii, sau sesizează nerespectarea anumitor condiții de către comercianți”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
La Târgu-Mureș, în inima Transilvaniei, o echipă de profesioniști IT, coordonată de antreprenorul Dan Mașca, a reușit să creeze MySign, o soluție inovatoare de semnătură electronică.......
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii în conturile de Pilon II
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii ...
Puțin peste 4 milioane de români contribuie lună de lună în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), deși ...
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile nerevendicate de oameni în toată această schemă
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile ...
Cu aproximativ 5.200 de RVM-uri care colectează ambalaje cu garanția de 50 de bani și aproximativ 40.000 de comercianți ...
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania, una dintre firmele prin care compania americană Oracle e prezentă în ţara noastră, a închis un punct ...