Revista Rolling Stone a fost scoasă la vânzare

Publisherul revistei Rolling Stone a anunţat că a decis să scoată la vânzare pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine în cadrul acestei publicaţii, informează BBC.
Economica.net - lun, 18 sept. 2017, 11:51
Revista Rolling Stone a fost scoasă la vânzare

Rolling Stone, o revistă înfiinţată în urmă cu 50 de ani, este cunoscută pentru articolele sale dedicate muzicii şi culturii populare, dar include şi jurnalism politic şi secţiuni de comentarii.

Jann Wenner, fondatorul revistei, a deschis această publicaţie în San Francisco în 1967 în colaborare cu criticul muzical Ralph Gleason.

De atunci, publicaţia a rămas sub controlul companiei sale, Wenner Media.

Rolling Stone a fost timp de decenii o prezenţă constantă în peisajul comentariilor dedicate muzicii şi vieţii politice din Statele Unite.

Revista este renumită şi pentru copertele sale legendare, care, timp de mulţi ani, au reprezentat un simbol suprem al succesului şi al importanţei pe care le aveau diverşi cântăreţi şi trupe.

Artişti precum Jim Morrison, Madonna şi Lady Gaga au apărut de-a lungul anilor pe coperta revistei, dar şi preşedinţi, actori şi chiar papi.

Probabil că una dintre cele mai faimoase coperte ale revistei Rolling Stone a fost aceea ce a inclus o fotografie realizată de Annie Leibowitz cu regretatul solist al trupei The Beatles, John Lennon, culcat gol alături de soţia lui complet îmbrăcată, artista şi interpreta Yoko Ono.

Fotografia a devenit celebră şi datorită faptului că John Lennon a fost asasinat la doar câteva ore după realizarea acelei imagini.

Rolling Stone a reprezentat locul în care s-au format o întreagă generaţie de critici muzicali, precum Lester Bangs, dar şi jurnalişti pe tematici sociale şi politice, precum Tom Wolfe, Hunter S. Thompson şi PJ O’Rourke.

Cu toate acestea, reputaţia sa de promotor al jurnalismului de calitate a fost grav afectată după ce revista a publicat o ştire falsă în 2014 despre un presupus viol comis în campusul Universităţii Virginia.

Rolling Stone a retractat ştirea în 2015 şi a plătit daune financiare în urma unui proces în care publicaţia a fost acuzată de defăimare.

Recent, publicaţia s-a confruntat cu un mediu de afaceri tot mai dificil, în contextul în care întreaga industrie de publishing încearcă să se adapteze la migraţia cititorilor spre spaţiul online.

În pofida acestor aspecte, Wenner Media a anunţat că revista Rolling Stone are în continuare 60 de milioane de cititori în fiecare lună, iar prezenţa sa pe internet, inclusiv pe reţelele de socializare, a devenit tot mai pregnantă.

Wenner Media spune că explorează ‘opţiuni strategice’ în această perioadă cu scopul de a asigura ‘cea mai bună poziţionare a brandului pentru o creştere viitoare’.

Wenner Media a vândut deja alte titluri ale sale, Us Weekly şi Men’s Journal, companiei American Media, publisherul tabloidului National Enquirer.

‘Am făcut paşi foarte mari pentru a transforma Rolling Stone într-o companie multi-platformă şi suntem încântaţi să construim o casă potrivită pe fundaţia noastră puternică’, a declarat Gus Wenner, preşedintele şi directorul operativ de la Wenner Media, într-un comunicat.

Comunicatul nu precizează dacă publisherul american se află deja în discuţii cu potenţiali cumpărători.

BandLab Technologies, o companie cu sediul în Singapore, deţine la rândul ei 49% din acţiunile revistei Rolling Stones.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...