Condiţii civilizate în tren? CFR Călători introduce un vagon – minune, dar nu mai reuşeşte să repare din cele vechi (VIDEO)

CFR Călători introduce un vagon modern, pentru a arăta că se poate circula în condiţii civilizate şi pe calea ferată din România. Pe de altă parte, compania cu un deficit de peste 300 de vagoane nu mai reuşeşte să repare din materialul rulant, din cauză că firmele reparatoare îi cer mai mulţi bani.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 21:01

Vagonul de clasa a doua, dotat cu echipamente şi tehnologii moderne, va străbate ţara în perioada următoare, anunţă managementul CFR Călători. Proiectul pilot este derulat la iniţiativa unui sindicat şi îşi propune schimbarea mentalităţii, în sensul responsabilizării tuturor în păstrarea bunului public.

„Poate exista colaborare constructivă şi cu resurse din partea ceferiştilor putem oferi argumentul faptului că #SePoate ca românii să călătorească şi in ţara lor cu trenul, la standarde civilizate”, spune Iosif Szentes, director general CFR Călători.

Pe de altă parte, licitaţii lansate în această vară de către companie pentru repararea vagoanelor şi locomotivelor au fost anulate una după alta, din cauză că firmele participante au cerut cu 25% – 35% mai mulţi bani, a spus pentru ECONOMICA.NET o sursă apropiată situaţiei.

Licitaţii anulate una după alta

Spre exemplu, o licitaţie lansată pe 22 iulie 2017 pentru modernizarea unor vagoane de călători, estimată la 127 milioane de lei (27,8 milioane de euro), a fost anulată pe 23 august. Motivul: abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului, potrivit explicaţiei din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Acelaşi lucru s-a întamplat şi cu o licitaţie de circa 11 milioane de euro pentru „servicii de modernizare vagon de călători etajat individual”, lansată pe 21 iulie şi anulată pe 18 august.

Şi unele licitaţii pentru repararea de locomotive sau piese pentru locomotive au avut aceeaşi soartă. Acestea au fost anulate după ce până la termenul-limită nu a fost depusă nicio ofertă.

De ce nu se îngrămădesc firmele reparatoare la licitaţiile CFR Călători?

„Estimările CFR Călători au fost subevaluate ţinând cont de cerinţele din caietele de sarcini, nu au avut suport economic. Noi ne-am făcut socotelile şi nu puteam face reparaţiile la preţurile pe care le-au estimat ei în procedură”, a spus Gheorghe Florin Sârbu, director general la Astra Vagoane Călători.

Contactaţi de către ECONOMICA.NET, reprezentanţii CFR Călători au dat detalii despre o licitaţie pentru reparaţia de vagoane, derulată în august.

„În cursul lunii august 2017, CFR Călători a derulat o procedură pentru achiziția de servicii de reparații planificate a vagoanelor de călători din parcul propriu, împarțită în 7 loturi. Pentru primele 2 loturi nu au fost depuse oferte. Nu cunoaștem motivele pentru care nu s-a prezentat niciun ofertant. În rest, la toate procedurile organizate pentru serviciile de reparații au existat ofertanți”, au spus reprezentanţii CFR Călători.

Deşi au existat ofertanţi, şi această ofertă a fost anulată vineri, 22 septembrie, conform datelor din SEAP (foto jos).

Reprezentanţii CFR Călători mai spun că în cadrul procedurilor de achiziție a serviciilor de reparație planificată a materialului rulant a fost inclus întregul parc care este scadent conform reglementărilor în vigoare și pentru a căror reparație sunt asigurate fondurile financiare necesare.

Vechimea medie a parcului de vagoane este de 25 de ani. Durata normală de funcţionare este de 12-18 ani, iar prin efectuarea de reparaţii de anvergură vagoanele pot fi menţinute în circulaţie în limita duratei de serviciu, reglementată la 40 de ani.

Vechimea medie a parcului de locomotive este de 34 de ani pentru locomotive electrice, 41 de ani pentru locomotivele diesel hidraulice, 40 de ani pentru locomotive diesel electrice și 10 ani pentru automotoarele Desiro Siemens. Durata de viață a materialului rulant motor se poate prelungi prin efectuarea de reparații în întreprinderi reparatoare.

Jumătate din vagoanele CFR Călători, trase la gard

În ciuda anulărilor repetate de licitaţii, reprezentanţii CFR Călători dau asigurări că, pe măsură ce vor expira acordurile-cadru existente și în limita fondurilor disponibile, vor fi inițiate noi proceduri de achiziție, astfel încât „continuitatea reparațiilor să nu fie întreruptă și parcul să se prezinte în condiții cât mai bune din punct de vedere al confortului, fiabilității, siguranței și securității călătorilor”.

Conform sursei noastre, circa 1.000 de vagoane, adică jumătate din parcul CFR Călători, sunt „trase la gard”, iar pentru mai bine de 600 dintre acestea nici nu mai este rentabilă reparaţia.

Şi Iosif Szentes, şeful companiei, declara în iunie anul acesta că CFR Călători are un deficit de 300 – 350 de vagoane, în condiţiile în care parcul rulant al companiei se situează la jumătate faţă de cât era în urmă cu 10-15 ani, iar dintre locomotivele aflate în circulaţie aproape 80% necesită reparaţii mari.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...