Creditele luate de beneficiarii programului Start-Up Nation pot fi garantate de stat, FNGCIMM percepe commision redus, de 2,48% pe an

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) devine partener al Programului Start-Up Nation şi oferă beneficiarilor acestei iniţiative guvernamentale reducerea comisionului de standard de garantare de 2,48% pe an, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis marţi AGERPRES.  
Economica.net - mar, 19 sept. 2017, 14:22
Creditele luate de beneficiarii programului Start-Up Nation pot fi garantate de stat, FNGCIMM percepe commision redus, de 2,48% pe an

„Prin semnarea convenţiilor de lucru cu toate cele trei bănci partenere în Programul Start-Up Nation – Banca Comercială Română, Banca Transilvania şi CEC Bank -, FNGCIMM susţine beneficiarii Programului, start-up-urile declarate eligibile putând accesa finanţarea necesară de la bănci, obligaţiile de rambursare fiind garantate de către FNGCIMM în proporţie de maxim 80%. Pe lângă implementarea unei proceduri simplificate de acordare a garanţiilor pentru creditele punte destinate implementării planurilor de afaceri, FNGCIMM, prin cooptarea în proiect a Fondului Român de Contragarantare, oferă un sprijin financiar real beneficiarilor Start-Up Nation, şi anume reducerea comisionului de garantare cu până la 1,32 puncte procentuale. Diminuarea comisionului standard de garantare a start-up-urilor, reglementat de Comisia Europeană, de la 3,8% până la un cuantum de maxim 2,48% pe an reprezintă facilitatea pe care FNGCIMM, într-un efort susţinut alături de Fondul Român de Contragarantare, o oferă beneficiarilor Programului Start-Up Nation”, se menţionează în comunicatul citat.

 Garanţia FNGCIMM poate fi obţinută de către orice companie din categoria IMM, inclusiv start-up, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile conform reglementărilor interne ale băncii finanţatoare.

 ‘Consider că start-up-urile, alături de celelalte IMM-uri şi firme mari existente pe piaţă, reprezintă o categorie esenţială pentru orice ecosistem de business, fiind fundamentală susţinerea dinamicii acestora prin acţiuni substanţiale şi concertate ale Guvernului şi ale altor actori implicaţi, cum ar fi: instituţii financiare bancare şi non-bancare, structuri de sprijinire a afacerilor. De aceea, FNGCIMM, în optica reorientării politicii sale instituţionale către IMM-uri, a creat un produs de garantare calibrat pe nevoile start-up-urilor şi adaptat la condiţiile de piaţă. Am reuşit împreună cu Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank şi Fondul Român de Contragarantare să construim una dintre cele mai atractive oferte de garantare de pe piaţă, un instrument financiar accesibil şi flexibil, cu impact direct în materializarea planurilor de afaceri pentru antreprenorii români, mai ales pentru cei aflaţi la început de drum’, a declarat, în comunicatul citat, Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor Convenţii de lucru şi face parte din AECM (European Association of Guarantee Institutions – asociaţie ce reuneşte peste 40 de fonduri de garantare şi contragarantare din 21 de ţări europene, Bosnia Herţegovina, Rusia şi Turcia).

Potrivit datelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în cadrul Programului Start-Up Nation au fost depuse 19.296 de dosare, iar până pe 6 septembrie, au fost verificate 4.424 de dosare. Totodată, 3.330 de dosare deja sunt admise şi au primit înştiinţare în acest sens, 552 de dosare sunt în clarificări şi 542 de dosare au fost respinse. Gradul de respingere este de 12%.

Partenerii de implementare, de la care antreprenorii Start-Up Nation pot accesa credite-punte, sunt băncile CEC Bank, Banca Transilvania şi BCR.

Bugetul pentru acest an al programului este de 1,7 miliarde de lei, din care 500 de milioane de lei din fonduri europene şi 1,2 miliarde de lei din bugetul de stat. Suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că se va retrage din cursa pentru Preşedinţia României chiar şi în cazul în care, în urma renumerării voturilor, se va dovedi că a fost......
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Autorităţile turce au verificat joi casele de schimb valutar şi bancomatele pentru a reduce potenţialele daune cauzate ...
Vremuri complicate. Val de concedieri în Europa cauzate de cererea slabă
Vremuri complicate. Val de concedieri în Europa cauzate de cererea slabă
Condițiile economice dificile și cererea în scădere pentru multe produse au forțat companiile din întreaga Europă ...
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului (EO) este pe cale să depășească 8 miliarde de dolari până în 2033, de ...