Ultima autostradă a regelui Umbrărescu. Cum se derulează lucrările pe lotul 4 Lugoj – Deva FOTO VIDEO

O imagine cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva a stârnit reacţii puternice în rândul pasionaţilor de infrastructură. De la reluarea lucrărilor în martie, peste 500 de muncitori au fost mobilizaţi pe şantier pentru finalizarea ultimei lucrări de anvergură a regelui asfaltului Dorin Umbrărescu, care şi-a anunţat retragerea încă din 2015.
Economica.net - joi, 21 sept. 2017, 08:15
Ultima autostradă a regelui Umbrărescu. Cum se derulează lucrările pe lotul 4 Lugoj – Deva FOTO VIDEO

Lucrările pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva au avansat, după emiterea Autorizaţiei de Construire în martie, de la un grad de execuţie de 48% la peste 60% în septembrie, conform datelor Companiei de Drumuri.

Imaginea de mai jos, postată pe forumul Asociaţiei Pro Infrastructură, arată modul în care lucrează pe acest lot firmele lui Umbrărescu, Tehnostrade – Spedition UMB.

„Ceea ce vedeţi aici nu este la îndemâna oricui. Curăţenie, organizare pe mai multe terase concomitent”, spune un inginer constructor, membru al forumului de infrastructură.

„Daca LD4 va fi ultima lucrare de anvergură a UMB, firma îşi va încheia activitatea cu o lucrare de pus în manuale”, comentează alt utilizator al forumului.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor pe lotul 4 Lugoj – Deva este decembrie 2017, conform Companiei de Drumuri.

Şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, speră ca cei 22 de kilometri ai lotului 4 Lugoj – Deva să fie gata anul acesta.

Pe de altă parte, Ionuţ Ciurea, directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură, anticipează că lucrările nu vor fi terminate in urmatoarele trei luni. „Şi 2018 este un termen optimist”, spune reprezentantul API.

Conform unor informaţii publicate în august de Profit.ro, Umbrărescu se retrage din Spedition UMB și lasă compania soției și copiilor.

În 2015, Umbrărescu declara pentru ECONOMICA.NET că după finalizarea contractelor în derulare intenționează să închidă firmele de construcții, Spedition UMB și Tehnostrade, reclamând că pe piața construcțiilor de șosele nu mai este loc pentru firmele românești.

Cele două firme nu au mai participat la aproape nicio licitație după ce, până în 2011, au câştigat mare parte din licitaţiile pentru construcţia şi reabilitarea drumurilor din Moldova, inclusiv cele europene: E 85, E 583, E 581. Omul de afaceri a mai lucrat şi la autostrăzi, realizând Autostrada Bucureşti – Ploieşti, tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti, precum şi la Autostrada Bucureşti – Budapesta, tronsonul Timişoara – Lugoj.

Asociaţia Pro Infrastructură a postat miercuri, 20 septembrie, o inregistrare video cu lotul 4 al autostrazii Lugoj-Deva.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...