Vânzările auto în primele opt luni: Creştere de 15% la autoturisme noi. 338.000 de maşini second-hand, de cinci ori mai multe faţă de cele noi

Vânzările de autovehicule noi au crescut, în primele opt luni ale anului, cu 11,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în această marjă autoturismele înregistrând un salt de 14,5%, arată datele statistice ale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Economica.net - joi, 21 sept. 2017, 05:28
Vânzările auto în primele opt luni: Creştere de 15% la autoturisme noi. 338.000 de maşini second-hand, de cinci ori mai multe faţă de cele noi

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte autoturismele rulate, în intervalul ianuarie – august 2017, au fost înmatriculate circa 338.000 de unităţi, de cinci ori mai multe decât cele noi, precizează sursa citată.

Reprezentanţii APIA susţin faptul că vânzările de autoturisme noi au crescut în special datorită achiziţiilor realizate de persoanele fizice, a căror detaşare de Programul ‘Rabla’ este tot mai evidentă.

Potrivit Asociaţiei, începând din ianuarie şi până la finele lunii august din acest an, au fost livrate 97.605 autovehicule noi, din care 12.226 numai în luna august. În această marjă, autoturismele reprezintă circa 83% din totalul livrărilor realizate, cu 80.829 de unităţi. Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în primele opt luni din 2017, o creştere generală de 11,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o creştere de 14,5%.

În România, vânzările de autoturisme realizate în primele opt luni din 2017 au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 64% faţă de 36% persoane fizice. În această din urmă categorie de cumpărători se remarcă o creştere cu 6% a ponderii, respectiv cu 36% a volumului achiziţiilor realizate, faţă de intervalul ianuarie – august 2016.

Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 26.269 de unităţi, urmată de Volkswagen (9.902), Ford (7.810), Renault (7.777) şi Skoda (7.278).

La autoturisme, în funcţie de volumele livrate, prima este tot Dacia, cu 24.002 unităţi (29,7% cotă de piaţă), după care clasamentul continuă cu Volkswagen (8.813 unităţi, 10,9% cotă), Skoda (7.278 unităţi, 9% din total piaţă), Ford (5.441 unităţi, 6,7% cotă de piaţă) şi Opel (4.029 unităţi, 5% din total piaţă).

Pe modele, cu cele 9.857 de unităţi vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele opt luni din 2017, urmat de Dacia Sandero – cu 5.366 de unităţi, Dacia Duster (4.970), Skoda Octavia (3.051) şi Renault Clio (2.529).

De asemenea, în funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină încep să domine piaţa, cu o pondere de 51,1% din total, în uşoară creştere comparativ cu ponderea pe care o aveau după primele 8 luni din anul trecut (50,9%).

Pe segmentul autoturismelor ecologice (electrice şi hibride), statistica APIA relevă că acestea au ajuns la o pondere de 1,9% din totalul livrărilor realizate în primele opt luni ale lui 2017.

Pe de altă parte, în funcţie de culoarea preferată, albul şi griul domină în continuare cererea, acestea înregistrând procentaje de 31%, respectiv 25,1% din totalul preferinţelor. Urmează albastrul, cu 14,3%, şi negrul, cu 10%.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: 27,5% sunt de provenienţă autohtonă, 22,8% sunt fabricate în Germania, 11,1% în Cehia, 8,3% în Spania şi 7,6% în Turcia. În acest context, comparativ cu anul 2016, livrările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut în anul 2017 cu 14,2%, iar cele provenite din import cu 14,6%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...