PwC: 72% dintre companii au nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA

Cel puţin şase luni este perioada de care au nevoie 72% dintre companii pentru implementarea plăţii defalcate a TVA şi mai puţin de 2% consideră că vor reuşi să o facă până la 1 ianuarie 2018, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie efectuat de compania de consultanţă PwC România, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 22 sept. 2017, 09:31
PwC: 72% dintre companii au nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA

Potrivit sondajului, 21% din cei peste 100 de participanţi la sondaj afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulţi (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni. Mai mult de un sfert (26,1%) dintre reprezentanţii companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorităţi, scrie News.ro.

„Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare şi un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autorităţile nu s-au consultat în prealabil şi cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem”, a declarat Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

Sondajul a fost realizat de PwC în cadrul unei conferinţe pe care firma a organizat-o joi pe tema plăţii defalcate a TVA. La sondaj au răspuns peste 100 de directori şi manageri financiari ai unor companii, dintre cei peste 350 de participanţi la conferinţă.

Un studiu realizat anterior de PwC pentru Comisia Europeană, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, a arătat că mediul de afaceri ar avea nevoie de o perioadă între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie la sistemul plăţii defalcate de TVA care să nu cauzeze dificultăţi companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...