Studii superioare, orășean, familist, cu vechime de 2-3 ani la un loc de muncă și cu un salariu peste medie. „Profilul clientului performant pe termen lung: are studii superioare, locuiește în mediul urban, cu responsabilități de familie, are vechime – stabilitate la locul de muncă (minimum 2-3 ani), salariul peste medie, de circa 2.000 – 2.400 de lei pentru a accesa un credit de consum și 3.000-3.500 de lei pentru un credit ipotecar”, a declarat Dana Demetrian.
De asemenea, clientul care obține un rating bun la BCR deține și alte produse ale băncii, reușeşte și să economisească, și are un istoric pozitiv de plată în relația cu BCR. În plus, buna gestionare a unui overdraft sau card de credit constituie un plus la obținerea unui rating bun.
În plus, oficialul BCR arată că în ultimii ani tot mai mulți clienți optează pentru cumpărarea unei asigurări de șomaj și de invaliditate sau chiar asigurări de viață. Astfel, „70% din clienții care au accesat credite de consum au apelat și la acest tip de asigurare, față de numai 8% în 2011. În cazul celor care au cumpărat credite imobiliare, 25% dintre clienți au apelat la asigurări, față de numai 2% în 2012”, a declarat Demetrian.