BNR intenţionează să angajeze specialişti români din străinătate

Banca Naţională a României (BNR) lansează programul Brain Regain, pentru selectarea specialiştilor români din străinătate, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul instituţiei.
Economica.net - Dum, 24 sept. 2017, 09:54
BNR intenţionează să angajeze specialişti români din străinătate

‘BNR pune la dispoziţia specialiştilor români, care lucrează în străinătate, posturi de înaltă competenţă în următoarele arii de specialitate ale băncii centrale: politică monetară, modelare şi prognoze macroeconomice, stabilitate financiară, reglementare şi autorizare, operaţiuni de piaţă, studii economice, relaţii internaţionale şi rezoluţie bancară. Dacă aveţi minimum 5 ani experienţă profesională relevantă, obţinută în străinătate, în cadrul unor instituţii financiare internaţionale, bănci centrale, bănci comerciale, instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare, Banca Naţională a României vă oferă posibilitatea valorificării experienţei în ţară, prin angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată’, se arată în anunţ.

Posturile disponibile prin Programul ‘Brain Regain’ – 2017, condiţiile specifice de participare şi calendarul procesului de selecţie vor fi publicate până la data de 1 octombrie 2017.

Conform BNR, înscrierea se face prin transmiterea pe adresa [email protected] a unui curriculum vitae (model european), scrisoare de intenţie, diplomă de master şi/sau doctorat (după caz), alte diplome şi certificate care atestă pregătirea, cartea de identitate/paşaport, documente care să ateste experienţa profesională în străinătate şi recomandări din partea angajatorului sau din partea unor profesori/specialişti de renume, după caz.

Candidaţii selectaţi după prima etapă vor transmite prin e-mail un eseu întocmit în limba engleză (6.000-8.000 de cuvinte), în termenul solicitat de Comitetul de administrare a Programului. În urma acestei etape, vor completa on-line un chestionar psihometric.

Interviul final va fi susţinut în prezenţa membrilor Comitetului de administrare a Programului, la sediul Băncii Naţionale a României din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Firma de executive search Selion Global a intrat în România
Firma de executive search Selion Global a intrat în România
Selion Global, companie internațională de consultanță în executive search și leadership, a intrat în România. Filip Nemțeanu și Mihai Băjan vor conduce operațiunile companiei în calitate......
Ucraina anunţă că a lovit cel mai mare terminal petrolier din Crimeea
Ucraina anunţă că a lovit cel mai mare terminal petrolier din Crimeea
Armata ucraineană a afirmat luni că a lovit în timpul nopţii "cel mai mare terminal petrolier" din Crimeea, peninsula ...
Jantzen Renewables, companie ce dezvoltă peste 2.000 MW în regenerabile în România, are un nou CEO. E român
Jantzen Renewables, companie ce dezvoltă peste 2.000 MW în regenerabile în România, are un nou CEO. E român
Jantzen Renewables anunță că l-a numit pe Răzvan Popa în funcția de CEO în funcția de CEO al companiei.
Avertismentul analiştilor, cel mai cumplit coşmar pentru populaţie şi patroni. Cea mai probabilă este creşterea TVA cu 2-3 puncte procentuale, din 2025 – CFA România
Avertismentul analiştilor, cel mai cumplit coşmar pentru populaţie şi patroni. Cea mai probabilă este creşterea TVA ...
Anul viitor am putea vedea o creştere a TVA-ului, iar majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, a declarat, luni, ...