Brexit: O nouă rundă de negocieri UE-Marea Britanie, în aşteptarea unor propuneri concrete

După trei runde de negocieri fără rezultate notabile, europenii aşteaptă luni la Bruxelles, cu ocazia deschiderii celei de-a patra întâlniri lunare, propuneri 'concrete' din partea britanicilor, în pofida eforturilor premierului Theresei May de la sfârşitul săptămânii trecute de a debloca discuţiile cu privire la Brexit, relatează AFP.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 06:26
Brexit: O nouă rundă de negocieri UE-Marea Britanie, în aşteptarea unor propuneri concrete

Timpul presează cele două părţi care încearcă să reglementeze într-o primă etapă trei dosare prioritare: garantarea drepturilor cetăţenilor vizaţi direct de ieşirea Marii Britanii din UE, factura britanică pentru Brexit şi problema irlandeză.

În deschiderea negocierilor, obiectivul era de a termina această primă etapă în toamnă cu scopul de a se trece la discuţii asupra naturii viitoarei relaţii între UE şi Regatul Unit, dar speranţa de a se respecta acest calendar pare să fie slabă.

‘Ne vom lua tot timpul de care avem nevoie şi apoi vom trece la etapa a doua’, a afirmat cu câteva zile înainte de începerea celei de-a patra runde un înalt responsabil european.

‘La ora actuală, absolut nimeni nu crede că vom fi gata în octombrie’, a adăugat aceeaşi sursă, neexcluzând totuşi un progres de ultim minut înaintea summitului european din 19-20 octombrie. Îi revine negociatorului UE pentru Brexit, Michel Barnier, misiunea de a evalua progresul negocierilor şi de a propune celor 27 de ţări membre trecerea la etapa următoare.

Premierul Theresa May a pledat vineri în Italia, în cursul unui discurs foarte aşteptat, pentru un Brexit ‘soft’, cu o perioadă de tranziţie de doi ani, într-o tentativă de a relansa negocierile.

Ea s-a angajat să ‘onoreze’ angajamentele financiare asumate de ţara sa în calitate de membră a UE.

Premierul britanic nu a avansat totuşi nicio cifră şi nu a făcut mai multe precizări. Deşi europenii nu au solicitat să fixeze o sumă pentru a progresa spre etapa următoare a negocierilor, ei cer să fie definită o ‘metodologie’ pentru a calcula suma totală a angajamentelor britanice.

De partea europeană, reglementarea financiară a separării a fost evaluată între 60 şi 100 miliarde de euro, potrivit mai multor surse.

Cotidianul The Times relatase anterior că Londra a acceptat să plătească 40 miliarde de lire (45 miliarde de euro), adică 20 de miliarde drept contribuţie la bugetul european până în anul 2020 şi 20 de miliarde pentru alte angajamente. Într-o reacţie, ministrul britanic responsabil de Brexit, David Davis, a afirmat că suma respectivă este ‘inventată’.

‘Eu nu voi avansa o cifră, ar fi ridicol să fac asta, dar avem o idee destul de clară de la care vom pleca’ în această problemă, a declarat el pentru BBC duminică.

Omologul său european, francezul Michel Barnier, care conduce negocierile în numele UE, a salutat un discurs ‘constructiv’ din partea Theresei May la Florenţa, care ‘traduce o voinţă de a progresa chiar dacă timpul trece’.

Dar el a cerut în acelaşi timp să se ‘traducă’ aceste propuneri ‘în poziţii de negocieri cu scopul de a se face progrese veritabile’.

În ceea ce priveşte promisiunea Theresei May privind factura, el a dat asigurări că Uniunea va trebui ‘să verifice dacă această garanţie acoperă toate angajamentele asumate de Regatul Unit în calitate de stat membru’.

Barnier a subliniat între altele că premierul britanic nu a furnizat clarificări dacă Regatul Unit intenţionează să se angajeze pentru a garanta acordurile de pace în Irlanda.

Data rundei negocierilor din septembrie fusese decalată cu o săptămână pentru a se desfăşura după intervenţia Theresei May la Florenţa. Runda precedentă, la sfârşitul lunii august, s-a încheiat prin faptul că cele două tabere şi-au atribuit reciproc responsabilitatea pentru progresul limitat realizat.

Detalii asupra actualei runde de negocieri nu au fost făcute publice. Aceasta se desfăşoară în general în decurs de patru zile şi va dura până la 28 septembrie.

O întâlnire este astfel prevăzută pentru marţi la Londra între Theresa May şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, care îi regrupează pe liderii statelor UE.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...