Paul, Asociaţia Brokerilor: România face Fondul Suveran pentru posturi ale unor prieteni politici

România face Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) pentru posturi ale unor prieteni politici, o lucrare serioasă fiind un fond listat, a declarat, luni, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, într-o conferinţă organizată de ziarul Bursa.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 11:31
Paul, Asociaţia Brokerilor: România face Fondul Suveran pentru posturi ale unor prieteni politici

‘Ideea este aşa: cine administrează acel fond? Pe cine angajez la Fond? Ce prieteni am de mutat la Fond? Cred că asta este discuţia şi despre acest Fond Suveran de Investiţii şi Dezvoltare, discuţie care se va prelungi. Din punctul meu de vedere nu este un Fond, dacă nu este înregistrat la ASF. Nu va ajuta în niciun fel piaţa de capital. Unic acţionar pe perioada de existenţă a Fondului este Ministerul Economiei. Dacă vom avea Fondul, Ministerul Economiei va avea directori care vor avea grijă de participaţiile Ministerului, inclusiv de acest fond’, a spus Paul.

El a precizat că nu înţelege de ce nu se creează o lucrare mai serioasă, respectiv un fond listat.

‘Nu înţeleg de ce nu se creează o lucrare mai serioasă, adică un fond listat sau o entitate recunoscută sub orice altă formă. Încercări dintr-astea originale româneşti îmi amintesc de Ion Iliescu care spunea, după ’90, că unii şi-ar dori să fie bărbaţii ca în Germania, femeile ca în Danemarca, legile ca în Statele Unite, şi aşa e şi discuţia de aici. Fondul suveran din Norvegia e aşa… în Germania se economiseşte mai bine, deci noi nu pornim pe un drum care să fie al nostru. Tot comparăm cu tot felul de alte ţări care sunt lăudabile ca şi dezvoltare, dar nu au nicio legătură cu România. Şi Rusia are un Fond Suveran de Dezvoltare făcut înainte de apariţia crizei, la ideea lui Putin, foarte bună, pentru a sprijini rubla. Franţa are şi ea un fond suveran. Observaţi că toate aceste fonduri au un scop, de a face ceva, de a face o investiţie. România face acest fond doar pentru posturi ale unor prieteni politici’, a subliniat preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

Grupul de presa Bursa organizează o Conferinţă cu tema ‘Viitorul pieţei de capital româneşti’ – ediţia a VI-a, unde se va discuta despre stadiul promovării Bursei de Valori Bucureşti la statutul de piaţă emergentă sau legea fondurilor de investiţii alternative.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...