Principalele surse de informare pentru români: televiziunea, reţelele de socializare şi site-urile de ştiri – studiu

Sursele de informare ale românilor sunt televiziunea, reţelele de socializare şi site-urile de ştiri, iar pentru două treimi (66%) dintre cei aceştia domeniul de interes este sănătatea, arată rezultatele unui studiu de specialitate privind relevanţa brandurilor pentru consumatorii români, publicat luni.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 15:22
Principalele surse de informare pentru români: televiziunea, reţelele de socializare şi site-urile de ştiri - studiu

Potrivit cercetării ‘Relevanţa brandurilor. Ce contează cu adevărat pentru consumatori’, realizată de iSense Solution pentru Golin România, mesajele transmise în spaţiul public de către branduri trebuie să fie în primul rând utile/practice (69%) pentru a atrage atenţia. De asemenea, peste jumătate dintre cei intervievaţi (56%) au afirmat că mesajele trebuie să fie informative, iar 35% amuzante sau distractive.

Pe de altă parte, 19% dintre români sunt interesaţi de informaţiile inspiraţionale, 18% de cele surprinzătoare, 10% de informaţiile populare sau la modă şi 7% de cele şocante.

În ceea ce priveşte sursele de informare preferate de români, topul este condus de TV şi reţelele sociale, urmate de site-urile de ştiri şi site-urile companiilor. Ierarhia mai cuprinde familia, prietenii sau colegii.

Conform sursei citate, în 2017, românii au acordat atenţie în special informaţiilor din domeniile sănătate (66%), economie (64%), celor despre diverse produse achiziţionate (59%), familie/prieteni 59%, DYI/video/reţete culinare (57%).

Pentru 2018, punctele de interes vor fi din domeniile ştiinţă şi tehnologie (51%), sănătate (50%) şi din cel financiar (45%), în timp ce ştirile despre vedete vor scădea în relevanţă.

La nivel global, consumatorii au fost mai interesaţi de informaţiile referitoare la politică (59%), divertisment (57%), de ştirile despre vedete (55%) sau din domeniul economiei (49%).

În cadrul cercetării realizată de Golin România şi iSense Solutions au fost analizate trei categorii de consum care influenţează zilnic vieţile românilor: energie, tehnologie şi cafea&ciocolată.

Astfel, în categoria energie, românii sunt de părere că brandul ideal ar trebui să fie de încredere, eficace şi transparent, însă principalele branduri din această industrie sunt percepute mai degrabă ca fiind populare, eficace şi esenţiale.

Rezultatele sunt similare în categoria tehnologie, în care un brand ideal ar trebui să fie de încredere, eficace, modern, inovator şi transparent, însă principalele branduri din industrie punctează mai mult la capitolele popularitate, prestigiu, modern.

Situaţia este mai echilibrată în categoria micilor plăceri ale vieţii. Românii consideră că brandul ideal de cafea sau de ciocolată trebuie să fie în primul rând popular, autentic şi prietenos, iar principalele branduri se apropie de aceste aşteptări, fiind percepute ca populare, autentice şi de prestigiu.

Studiul iSense Solutions a inclus o etapă calitativă (interviuri etnografice), precum şi o etapă cantitativă pe un eşantion de 500 de respondenţi, utilizatori de internet din mediul urban şi rural, cu vârste între 18 şi 65 de ani.

Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro, în luna august 2017, iar marja de eroare este de +/- 4,38%, la un nivel de încredere de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...