Ministrul Educaţiei a aprobat metodologiile de reglementare a utilizării auxiliarelor didactice

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a aprobat, prin ordin, Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar şi Metodologia-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învăţământ în învăţământul preuniversitar, a anunţat MEN.
Economica.net - mar, 26 sept. 2017, 16:28
Ministrul Educaţiei a aprobat metodologiile de reglementare a utilizării auxiliarelor didactice

Cele două ordine urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, timp de 10 zile vor fi depuse la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în format electronic, propunerile de auxiliare didactice.

‘După această perioadă, în termen de 30 – 60 de zile, comisiile de evaluare şi avizare vor stabili ce auxiliare didactice îndeplinesc criteriile de conformitate prevăzute de metodologie, conform unei proceduri ce va fi disponibilă pe site-ul CNEE. Lista auxiliarelor didactice (aprobate prin ordin al ministrului sau avizate prin decizia secretarului de stat cu atribuţii în domeniu) va fi publicată, de asemenea, pe site-ul CNEE. Din acel moment, acestea vor putea fi utilizate în unităţile de învăţământ preuniversitar’, explică sursa citată.

MEN precizează că în Monitorul Oficial nr. 762/25 septembrie a apărut Hotărârea Guvernului nr. 683/21.09.2017 pentru modificarea HG nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Prin acest act normativ adoptat de Executiv, CNEE a primit atribuţii în domeniul avizării/evaluării auxiliarelor didactice.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...