CFR SA vrea să atragă fonduri europene de peste 2,373 miliarde de euro, pe următoarea perioadă de programare

CFR SA a depus la Comisia Europeană (CE) cereri de rambursare pentru proiectele fazate în valoare de 841,501 milioane de euro, din care cert se vor primi în acest an 337,136 milioane de euro, iar în luna noiembrie şi pe parcursul anului viitor şi-a propus să trimită aplicaţii pentru proiecte de peste 2,373 miliarde de euro, a declarat, miercuri, directorul de Exploatare al companiei, Viorel Scurtu, la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.
Economica.net - mie, 27 sept. 2017, 09:52
CFR SA vrea să atragă fonduri europene de peste 2,373 miliarde de euro, pe următoarea perioadă de programare

‘La acest moment, CFR SA are aplicaţii pentru finanţarea proiectelor fazate prin care se returnează de la Comisia Europeană, deci se face absorbţie pentru 841,501 milioane de euro, din care sunt cert rambursate în acest an 337,136 de milioane euro. În acelaşi timp, avem aplicaţii care sunt depuse începând din luna mai, iunie, pe care au şi venit bani, iar în continuare, până la data de 30 august şi până la finele anului, CFR îşi propune să trimită la Comisie aplicaţii – în mod deosebit în luna noiembrie şi în anul 2018 – aplicaţii de rambursare de fonduri europene în valoare de peste 2,373 miliarde de euro’, a spus Scurtu.

Reprezentantul CFR SA a precizat că rambursarea presupune depunerea aplicaţiilor, care înseamnă cereri de rambursare însoţite de documentele justificative, analiza efectuată de Comisia Europeană şi aprobarea rambursării.

‘Modul de finanţare a lucrărilor de modernizare este în felul următor: încheiem contracte, statul român, prin Ministerul de Finanţe, finanţează de la bugetul statului lucrările, plătim facturile, depunem aplicaţiile prin MFP către Ministerul Fondurilor Europene prin Organismul Intermediar de la Ministerul Transporturilor, se trimit la Comisie, se aprobă şi banii vin înapoi statului român. Nu vin la CFR. Eu v-am precizat că aplicaţiile sunt depuse – 850 de milioane de euro – sunt acceptate şi returnate 337 de milioane – iar pentru restul urmează analiza şi urmează returnarea. Există şi o situaţie cu aplicaţiile depuse pentru a fi analizate fondurile de returnat în următorii ani – 2018 până la finele programului. Aplicaţii înseamnă cereri de rambursare, însoţite de documente justificative – facturi, certificate de plată, situaţii de lucrări’, a explicat Viorel Scurtu.

Reprezentanţii CFR SA au fost audiaţi, miercuri, în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor, în care s-a analizat situaţia actuală a CFR Infrastructură.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...