Alro a finalizat investiţii de peste 16 milioane de dolari în primul semestru din 2017

Compania Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală, a finalizat investiţii de peste 16 milioane dolari în primul semestru din 2017, care au vizat în special rezolvarea unor probleme de mediu şi îmbunătăţirea eficienţei energetice, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei, Gheorghe Dobra.
Economica.net - joi, 28 sept. 2017, 09:05
Alro a finalizat investiţii de peste 16 milioane de dolari în primul semestru din 2017

De la începutul anului, compania a demarat peste 20 de proiecte de investiţii, în valoare totală de aproape 41 milioane de dolari, pentru creşterea eficienţei operaţionale şi a gamei de produse cu un grad mare şi foarte mare de procesare.

Circa jumătate din investiţiile din primul semestru au vizat modernizări tehnologice şi achiziţia de echipamente pentru creşterea producţiei de aluminiu cu grad înalt de prelucrare, pentru ambele segmente.

Compania a achiziţionat echipamente tehnologice de ultimă generaţie de la cei mai mari producători de profil din industria metalurgică, precum Danieli & C. Officine Meccaniche, Fata S.P.A., Danieli Centro Combustion, Otto Junker, Wagstaff şi Altek. Alro va dezvolta capacităţi noi de călire a tablelor din aliaje de aluminiu, de planare a tablelor cu grosimi mai mici de 20 mm, de modernizare a şleburilor şi va moderniza laminorul de benzi la rece nr. 2, pentru a creşte capacitatea de producţie pentru plăci de aluminiu de înaltă tehnologie, utilizate în industria auto şi aeronautică, în vederea extinderii portofoliului de clienţi.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultimii 3-4 ani Alro a investit circa 70 de milioane de dolari pentru a putea livra pentru industria aeronautică. Alro a semnat în 2016 un contract cu Airbus până în anul 2021, pentru a livra aliaje cu zinc (aliaje din seria 7000). Până în prezent, compania nu a înregistrat nicio întârziere şi nicio reclamaţie.

În primul semestru din 2017, volumul vânzărilor Alro de aluminiu primar a scăzut cu 4,8% faţă de S1 2016, iar volumul vânzărilor de produse laminate plate a crescut cu 3,6% faţă de S1 2016. Vânzările de produse extrudate au crescut cu 2,6%.

În primele şase luni ale anului 2017, Grupul Alro a înregistrat un profit net de 187 milioane de lei, iar profitul net ajustat a fost de 219 milioane lei. În S1 2017, cifra de afaceri a Grupului Alro a crescut cu 14,5%, ajungând la 1,4 miliarde lei, de la 1,2 miliarde lei în S1 2016.

Din Grupul Alro mai fac parte Alum Tulcea, Sierra Mineral Holdings, Vimetco Extrusion , Conef, Global Aluminium Ltd. şi Bauxite Marketing Ltd. Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat.

Te-ar mai putea interesa și
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o......
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din ...
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Firma ungară MVM CEEnergy este în negocieri cu compania turcă de gaze Botas pentru un nou acord de import de gaze, a anunţat ...
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit ...