‘Preşedintele Klaus Iohannis, evocând inclusiv întâlnirea substanţială recentă cu prim-ministrul Republicii Moldova din marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale ONU, a confirmat sprijinul continuu şi puternic al României pentru agenda europeană a Republicii Moldova, evidenţiind importanţa aplicării consecvente a reformelor asumate prin Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, astfel încât să aducă beneficii directe, concrete, cetăţenilor săi’, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, discuţiile dintre cei doi oficiali au inclus un schimb de vederi asupra aspectelor de actualitate ale agendei de cooperare dintre România şi Republica Moldova, cu accent pe realizarea proiectelor de interconectare în domeniul energetic, asupra cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, asupra evoluţiilor interne din această ţară, respectiv asupra dezvoltărilor în reglementarea dosarului transnistrean.
Preşedintele Iohannis şi înaltul oficial de la Chişinău au accentuat prioritatea pe care o dobândesc în actualul context progresele concrete în domeniile reformei justiţiei şi administraţiei publice. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a încurajat realizarea în termenele stabilite a proiectelor energetice, care vizează conectarea fizică a Republicii Moldova, prin intermediul României, la spaţiul energetic european şi piaţa comunitară, consecvent obiectivelor integrării economice a Republicii Moldova.
La rândul său, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a adresat mulţumiri pentru sprijinul României privind parcursul european al ţării sale, inclusiv pentru acordarea recentă a celei de a treia tranşe a împrumutului rambursabil de către ţara noastră. Andrian Candu a evidenţiat şi importanţa continuării proiectelor bilaterale cu impact direct în ce priveşte îmbunătăţirea calităţii regimului de trai al cetăţenilor Republicii Moldova.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a relevat şi importanţa pe care actuala guvernare de la Chişinău continuă să o acorde procesului de reforme, cu accent pe domeniile administraţiei centrale de stat şi al justiţiei şi a subliniat prioritatea implementării Acordului de asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb, amintind eforturile în domeniul integrităţii, inclusiv privind crearea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Înaltul oficial a informat asupra măsurilor necesare din partea Republicii Moldova pentru realizarea în termenele convenite a interconectărilor energetice, cu accent pe proiectul gazoductului Iaşi – Ungheni – Chişinău, a cărui finalizare, alături de interconectările liniilor de electricitate, este esenţială pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.
Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova au discutat şi despre stadiul procesului de reglementare a dosarului transnistrean.