Brexit: Juncker spune că este nevoie de un miracol pentru ca negocierile să înregistreze „progrese suficiente” până la sfârşitul lui octombrie

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, la Tallinn, că doar printr-un 'miracol' se vor înregistra 'progrese suficiente' până la sfârşitul lunii octombrie în negocierile privind Brexit-ul, astfel încât să înceapă discuţiile legate de viitoarele relaţii comerciale între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, transmite AFP.
Economica.net - vin, 29 sept. 2017, 11:11
Brexit: Juncker spune că este nevoie de un miracol pentru ca negocierile să înregistreze

‘De acum până la sfârşitul lui octombrie nu vom avea progrese suficiente (…), dacă nu se va întâmpla un miracol’, a afirmat Juncker, la sosirea la summitul informal al UE de la Tallinn.

La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a exprimat rezerve. ‘Există, în mod clar, o atmosferă mai bună care se degajă de la negocieri’, dar ‘cred că este evident că mai sunt multe de făcut. Nu ne aflăm într-un moment în care putem spune că au existat progrese suficiente, ceea ce ne-ar da dreptul să vorbim despre relaţia viitoare, despre comerţ’, a comentat el.

Cu câteva momente mai devreme, şefa guvernului britanic, Theresa May, se arătase mai optimistă. ‘Au fost făcute progrese foarte bune, acest lucru a fost clar stabilit în declaraţiile de ieri ale lui David Davis şi Michel Barnier’, cei doi negociatori principali din partea Marea Britanii şi, respectiv, a UE, la finalul celei de-a patra runde de negocieri privind condiţiile ‘divorţului’, prevăzut la finele lunii martie 2019.

Theresa May a făcut referire în special la dosarul drepturilor pe care le vor avea cetăţenii Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie şi cei ai Regatului Unit care vor continua să trăiască într-o ţară membră a Uniunii.

Joi, Barnier şi Davis au evidenţiat ‘noua dinamică’ dată negocierilor după discursul de săptămâna trecută al Theresei May, în care aceasta a prezentat noi propuneri. ‘Însă suntem încă departe de a ajunge în momentul în care – vor mai trebui câteva săptămâni sau luni – vom putea constata progrese suficiente asupra principiului acestei retrageri ordonate’, a nuanţat Barnier.

Britanicii îi presează pe omologii lor europeni să înceapă faza a doua a negocierilor, în care va putea fi abordată problema relaţiei viitoare între cele două părţi, mai ales pe plan comercial. Cei 27 au condiţionat trecerea la etapa a doua, prevăzută în calendarul iniţial pentru toamna acestui an, de constatarea unor ‘progrese suficiente’ în trei domenii prioritare: garantarea drepturilor cetăţenilor europeni, consecinţele Brexit-ului pentru Irlanda şi ‘factura’ pe care o va achita Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...