Buget de peste 55 milioane de lei din fonduri europene pentru proiecte destinate îmbunătăţirii administraţiei româneşti

Unităţi ale administraţiei publice locale pot depune cereri de finanţare pentru proiecte menite să le îmbunătăţească activitatea, în cadrul unei sesiuni finanţată cu 55,05 milioane de lei din fonduri europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (AM POCA), a anunţat, vineri, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), într-un comunicat de presă.
Economica.net - vin, 29 sept. 2017, 18:53
Buget de peste 55 milioane de lei din fonduri europene pentru proiecte destinate îmbunătăţirii administraţiei româneşti

Potrivit sursei citate, din totalul bugetului alocat, 52,3 milioane lei sunt destinate regiunilor mai puţin dezvoltate, iar 2,75 milioane lei pentru regiunea mai dezvoltată, Bucureşti – Ilfov.

Sesiunea este dedicată proiectelor ce vizează introducerea sau extinderea sistemelor de management al calităţii şi performanţei în administraţia publică locală, precum şi schimburile de experienţă cu autorităţi, instituţii, organisme publice naţionale şi internaţionale.

Solicitanţii eligibili, unităţi ale administraţiei publice locale, pot depune cereri de finanţare în cadrul acestor apeluri până la 29 noiembrie 2017.

POCA 2014 – 2020 este cofinanţat din Fondul Social European (FSE) – obiectivul tematic nr. 11 – Consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor publice şi a părţilor interesate şi eficienţa administraţiei publice.

Gestionat de MDRAPFE, în calitate de Autoritate de Management, POCA reprezintă continuarea Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA) 2007-2013.

Programul finanţează proiecte ale administraţiei publice care urmăresc crearea unei administraţii moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiţii şi reglementări de calitate, proceduri clare, simple şi predictibile de funcţionare şi profesionalizarea funcţionarilor publici, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă şi la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 decembrie, anunță joi compania Retter, unul dintre constructori....
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...