Au început înscrierile pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal

Camera Consultanţilor Fiscali (CCF) organizează examen de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în Bucureşti. Înscrierile se fac în perioada 2-20 octombrie, iar examenul va avea loc în data de 4 noiembrie, scrie Mediafax.
Economica.net - mar, 03 oct. 2017, 05:25
Au început înscrierile pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal

Înregistrarea candidaturilor se face pe site-ul www.ccfiscali.ro, iar dosarele se depun – în aceeaşi perioadă – direct sau se transmit, prin servicii poştale cu confirmare de primire, la adresa str. Alecu Russo nr. 13-19, et.4, ap.9, sectorul 2, Bucureşti, se arată într-un comunicat transmis luni de CCF.

Confirmarea înscrierii, numărul de înregistrare şi modul de soluţionare a cererii de înscriere, se fac prin afişare pe site-ul CCF, numai după primirea dosarului, verificarea documentelor solicitate pentru înscriere şi înregistrarea acestuia, scrie Mediafax.

CCF menţionează că, potrivit art. 4 alin. (1) din OG nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, candidaţii la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să fie licenţiaţi ai unei facultăţi cu profil economic;
b) să aibă o experienţă profesională de minimum 5 ani, dintre care minimum 3 ani în una sau mai multe dintre următoarele activităţi:
b1) elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislaţiei fiscale;
b2) administrare fiscală;
b3) elaborarea sau aplicarea reglementărilor contabile;
b4) activitate financiar-contabilă;
b5) activitate didactică universitară în domeniul finanţelor publice, fiscalitate, politici fiscale şi bugetare, contabilitate financiară, finanţele instituţiilor publice;
b6) activitate de consultant fiscal asistent;
c) să nu aibă antecedente penale pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum şi alte infracţiuni în legătură cu exercitarea activităţilor prevăzute la lit. b);
d) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e) să fie apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.

Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente:
a) cererea de înscriere la examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal;
b) curriculum vitae;
c) diploma de studii superioare în copie legalizată, precum şi copii legalizate ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;
d) carnetul de muncă, în copie certificată de angajator sau în copie legalizată, după caz, adeverinţă eliberată de angajator, adrese eliberate de asociaţiile profesionale din care fac parte, în cazul profesiilor liberale;
e) actul de identitate, în copie;
f) certificatul de cazier judiciar;
g) certificatul de cazier fiscal;
h) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie sau de instituţia medicală la care este înregistrat;
i) documentul de plată a taxei de înscriere la examen, în original (500 lei – conform Hotărârii Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 1/2017). Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (CUI 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani – IBAN RO36BTRL04101202D58602XX sau în contul deschis la BCR Sucursala Sector 4 – IBAN RO91RNCB0075119726870001;
j) trei fotografii 2/3 cm.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) din OG nr. 71/2001, candidaţii la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal asistent trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) sa aibă calitatea de licenţiat al unei instituţii acreditate de învăţământ superior cu durata stabilită de lege;
b) să aibă o experienţă profesională de minimum 2 ani;
c) să nu aibă antecedente penale pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum şi alte infracţiuni în legătură cu exercitarea activităţilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din OG nr.71/2001;
d) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e) să fie apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.

Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente:
a) cererea de înscriere la examen pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal asistent;
b) curriculum vitae;
c) diploma de studii superioare în copie legalizată, precum şi copii legalizate ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;
d) carnetul de muncă, în copie certificată de angajator sau în copie legalizată, după caz, adeverinţă eliberată de angajator, adrese eliberate de asociaţiile profesionale din care fac parte, în cazul profesiilor liberale;
e) actul de identitate, în copie;
f) certificatul de cazier judiciar;
g) certificatul de cazier fiscal;
h) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie sau de instituţia medicală la care este înregistrat;
i) documentul de plată a taxei de înscriere la examen, în original (500 de lei – conform Hotărârii Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 1/2017). Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (CUI 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani – IBAN RO36BTRL04101202D58602XX sau în contul deschis la BCR Sucursala Sector 4 – IBAN RO91RNCB0075119726870001;
j) trei fotografii 2/3 cm.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar putea anunţa în zilele următoare pe cine a ales să ocupe poziţiile de guvernator al Băncii Naţionale şi de ministru al Economiei şi Finanţelor, iar......
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, marţi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate ...
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficitul bugetar a depășit 100 de miliarde de lei și a urcat la 6,19% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele ...
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în  este estimată la 6,7% comparativ cu media europeană de 40%
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în este estimată la 6,7% ...
În 16 ani, soldul creditelor ipotecare a crescut de la 5,7 miliarde de euro la 21,7 miliarde de euro. 88% dintre creditele ...