Ursache, ASF: Mediul investiţional românesc aşteaptă Fondul Suveran. Acesta ar trebui listat la bursă

Mediul investiţional românesc aşteaptă Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), iar acesta ar trebui listat, în viitor, pe piaţa reglementată, a declarat, marţi, Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mar, 03 oct. 2017, 07:47
Ursache, ASF: Mediul investiţional românesc aşteaptă Fondul Suveran. Acesta ar trebui listat la bursă

‘Cea mai mare aşteptare, astăzi, în mediul investiţional românesc este Fondul Suveran. Dezbaterea pe care am avut-o recent împreună cu jucătorii pieţei ne-a arătat că există clar diferenţe mari între ceea ce dorim noi în piaţa de capital şi forma actuală a actului supus dezbaterii publice. Aici este rolul nostru de a prezenta, în cadrul dezbaterilor publice şi, mai ales, în cadrul dezbaterilor care vor urma la nivel parlamentar, avantajele unui fond suveran transparent cu raportări, cu guvernanţă corporativă în care toate participaţiile statului care intră în Fondul Suveran să fie listate, iar într-un viitor, însuşi Fondul Suveran să fie listat pe piaţa reglementată’, a spus Ursache.

Oficialul ASF a arătat că integrarea în Uniunea Europeană nu poate fi făcută doar cu entuziasm şi cu dorinţa de a alinia legislaţia noastră la legislaţia europeană.

‘Ea trebuie să mai însemne şi altceva: continuarea procesului de eliminare a tuturor barierelor. Nu vreau să vă aduc aminte de acum 4 ani când existau bariere neconstituţionale, precum interdicţia unor fonduri de investiţii de a deţine acţiuni la alte fonduri, altele care perturbau piaţa concurenţială’, a susţinut vicepreşedintele ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central organizează, marţi, World Investor Week, o iniţiativă susţinută de Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de......
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...