Şeful de la Drumuri: Anul acesta vor fi recepţionaţi 65 de kilometri de autostradă

Anul acesta vor fi recepţionaţi circa 65 de kilometri de autostradă, a declarat marţi Ştefan Ioniţă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cifra este mai mică faţă de cea estimată la începutul anului, de 90 de kilometri.
Economica.net - mar, 03 oct. 2017, 12:19
Şeful de la Drumuri: Anul acesta vor fi recepţionaţi 65 de kilometri de autostradă

Pe lângă cei 15 kilometri inauguraţi din lotul 2 Lugoj – Deva, anul acesta vor mai fi gata loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş – Turda şi lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva, a spus şeful de la Drumuri în cadrul unei conferinţe organizate de Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR).

La începutul anului, autorităţile din domeniu estimau ca în 2017 vor fi gata 90 de kilometri de autostrada. Pe lângă tronsoanele enunţate mai sus, urma să fie finalizat anul acesta şi lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva. În urma verificărilor de pe teren, au fost constatate însă probleme la calitatea lucrărilor, spun oficialii de la Drumuri. Potrivit lor, şi lucrările la intrarea în Capitală a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti ar putea fi finalizate abia anul viitor.

Potrivit raportărilor din septembrie către CNAIR, stadiul lucrărilor pe lotul 3 Sebeş – Turda (12,45 kilometri) este de 92,50%, pe lotul 4 Sebeş – Turda (16,3 kilometri) este de 80,10%, iar pe lotul 4 Lugoj – Deva (22 kilometri) este de 60,84%.

Ştefan Ioniţă a adăugat că CNAIR a scos la licitaţie în ultimele 10 luni proiecte de 14 miliarde de lei, printre care: autostrada de centură a Capitalei (ring 0), drumul de mare viteză Craiova – Piteşti, secţiunile 1 şi 5 ale autostrăzii Sibiu – Piteşti, Suplacu de Barcău – Borş (relicitare), varianta ocolitoare Bârlad.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...