1999 a fost anul prăbuşirii Bancorex şi a Băncii Agricole, două dintre scandalurile răsunătoare ale perioadei de tranziţie. Economia era marcată de măsurile de restructurare ale guvernului Radu Vasile, prilejuite de criza datoriillor de stat a acelor ani, începută în 1997. Iarna anilor 1998-1999 a fost definită de revolta minerilor din Valea Jiului, bătălia de la Costeşti şi pacea de la Cozia. Radu Vasile avea să fie demis la sfârşitul anului 1999 de către preşedintele Emil Constantinescu, şi înlocuit cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, rămas la şefia executivului până la alegerile din 2000.
Situaţia economică era marcată, în 1999, de o resurgenţă a inflaţiei şi de creşterea puternică a dobânzilor în prima parte a anului. Indicele ROBOR la trei luni bătea record după record, însă evoluţia trecea neobservată deoarece creditarea bancară către populaţie era practic inexistentă. Şansele ca un român obişnuit să primească bani împrumut de la o bancă erau nule.
Un salariu mediu net era de aproximativ 1,5 milioane de lei vechi, în creştere cu 50% faţă de anul anterior. Creşterea salariului era însă eclipsată total de inflaţie, care a urcat în ’99 la 54,8%, de la 40,6% în 1998. Un pachet de ţigări pornea de la aproximativ 12.000 de lei şi putea ajunge până aproape de 20.000 de lei în cazul mărcilor de calitate. Litrul de benzină se apropia de 8.000 de lei pe vremea când motorina era încă semnificativ mai ieftină, în jur de 5.000 de lei litrul. Preţul petrolului se învârtea pe la 20 de dolari pe baril.
A fost anul privatizării Dacia şi al eclipsei totale de soare, eveniment marcat cu ajutorul bancnotei speciale de 2.000 de lei. Viorel Lis era primarul Capitalei, iar România avea o singură autostradă dată în folosinţă, Bucureşti – Piteşti.
Dolarul american era cotat, pe 8 aprilie 1999, la 14.615 lei, în creştere cu 33% faţă de cursul de la sfârşitul anului 1998, iar un gram de aur se scumpise în aceeaşi perioadă de la 101.206 lei la 131.755 lei. PIB ajungea la 36 de miliarde de dolari.
Anul 1999 a temperat şi recesiunea, fiind considerat sfârşitul perioadei de criză începută în 1997, iar şomajul a scăzut atunci la 7,1%, de la 9,6% în 1998.
Ieri, 3 octombrie, indicele ROBOR la 3 luni a atins 1,8%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. ROBOR se buucră însă de mult mai multă atenţie în ziua de azi, având în vedere că creditele populaţiei au ajuns la aproape 120 de miliarde de lei (din are 43 de miliarde de lei în valută), iar ale firmelor la peste 106 miliarde lei.