Ministerul Economiei vrea să schimbe Legea Minelor. Titularii licenţelor vor fi obligaţi să folosească cele mai bune tehnologii

Ministerul Economiei vrea să schimbe Legea Minelor, iar printre modificările aduse sunt faptul că titularul de licenţă este obligat să utilizeze cele mai bune tehnologii la nivel industrial. În plus, proiectul instituie în sarcina titularului obligaţia dar şi să acopere integral costurile oricăror accidente ecologice, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 03 oct. 2017, 13:33
Ministerul Economiei vrea să schimbe Legea Minelor. Titularii licenţelor vor fi obligaţi să folosească cele mai bune tehnologii

„Se instituie obligaţia în sarcina titularului de licenţă să utilizeze tehnologii recunoscute, la momentul autorizării, ca fiind printre cele mai bune disponibile la nivel industrial, şi să ia toate măsurile necesare pentru a respecta limitele prevăzute de lege cu privire la deşeuri periculoase şi emisii, astfel încât să fie prevenite accidentele care pot afecta ecosistemele naturale şi antropice”, arată documentul publicat de Ministerul Economiei în dezbatere, scrie News.ro.

Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune se ridică la 341 lei/km pătrat. În acelaşi timp, taxa anuală pentru activitatea de explorare este de 1.367 lei/kmp, dar se dublează după doi ani şi devine de cinci ori mai mare după patru ani.

Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabileşte la 34.180 lei/kmp.

Contractul de concesiune pentru explorare se acordă pentru o durată de cinci ani, cu drept de prelungire pentru cel mult trei ani, în limitele perimetrului de explorare acordat, cu plata anticipată, în fiecare an, a taxei pe activitatea de explorare şi constituirea unei garanţii financiare corespunzătoare pentru refacerea mediului, stabilită în conformitate cu instrucţiunile tehnice emise de autoritatea competentă.

Dacă titularii permiselor sau a contractelor de concesiune nu respectă legea, pot fi sancţionaţi cu amendă contravenţională ce ajunge la maximum 95.600 lei sau chiar la rezilierea contractului de concesiune sau anularea permisului.

„Se instituie obligativitatea de cercetare arheologică preventivă a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat situate în cadrul perimetrelor de exploatare aferente proiectelor miniere de interes public deosebit”, arată documentul.

Astfel aceasta se va realiza anterior solicitării autorizaţiei de construire pentru terenurile respective.

De asemenea, proiectul reglementează obligaţiile titularului de contract de concesiune în ceea ce priveşte refacerea mediului şi ecologizarea acestuia dacă a fost afectat prin exploatare.

Documentul întăreşte astfel „disciplina privind protecţia mediului, responsabilizează concesionarii, înfiinţează garanţia pentru refacerea mediului ca o măsură asiguratorie că poluatorul va fi implicat direct în activităţi de protecţie şi refacere a mediului”.

Noua lege stabileşte totodată proceduri simplificate de acordare a contractelor de concesiune pentru exploatare şi „instituie obligaţii exprese referitoare la refacerea mediului afectat de activităţi miniere efectuate în perimetrul de exploatare”.

Resursele minerale care se încadrează în lege sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare, elemente disperse, sărurile haloide, aur aluvionar, substanţele utile nemetalifere, rocile utilizate în construcţii, rocile ornamentale, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, rocile bituminoase, gazele necombustibile, precum şi produsele reziduale miniere din haldele şi iazurile de decantare.

Te-ar mai putea interesa și
PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată de instanță
PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată ...
PPC Energie, unul dintre cei mai furnizori de energie din România a obținut, în primă instanță, câștig de cauză într-un litigiu cu Autoritatea Naționață pentru Protecția Consumatorilor......
Fără bani pentru crescătorii de porci afectați de pesta porcină, deși sunt disponibile zeci de milioane de lei. ANSVSA: Nu există norme de aplicare
Fără bani pentru crescătorii de porci afectați de pesta porcină, deși sunt disponibile zeci de milioane de lei. ANSVSA: ...
Pentru că nu există norme metodologice, crescătorii de porci afectați de pesta porcină africană nu au putut primi despăgubiri ...
Gigantul imobiliar M Core mai face o achiziție în România și cumpără 7 strip-malluri de la MAS RE
Gigantul imobiliar M Core mai face o achiziție în România și cumpără 7 strip-malluri de la MAS RE
Gigantul imobiliar M Core, cu active de peste 7 miliarde de euro, care a preluat în urmă cu un an 25 de parcuri de retail ...
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în ...