‘Mai sunt la ora asta încă 49 de depozite industriale periculoase şi nepericuloase pentru care suntem în procedură de infringement şi care urmează să fie închise. Sunt în anumite stadii, dar niciunul nu a atins încă performanţa de cel puţin 90%, ca să ne gândim că într-un timp foarte scurt ele vor fi închise’, a declarat ministrul Mediului marţi, în timpul vizitei la depozitul de la Târnava.
Întrebată câte depozite vor mai fi închise până la finalul anului, Graţiela Gavrilescu a răspuns: ‘Noi, dacă mai reuşim să închidem încă trei, patru, cinci depozite, zic că ne bucurăm’.
Una dintre problemele cu care se confruntă statul în cazul acestor depozite industriale care trebuie închise este faptul că ele aparţin unor companii care sunt în insolvenţă sau în faliment. Tocmai de aceea, ministrul Mediului propune să fie schimbată legea, astfel încât statul să preia terenurile pe care se află depozitele aparţinându-le acestor societăţi.
‘Multe dintre companiile respective sunt în procedură de insolvenţă sau chiar de faliment, dar acolo unde nu avem situaţia aceasta, încercăm să ajutăm operatorii pe cât este posibil. În paralel, demarăm şi o iniţiativă legislativă astfel încât pentru societăţile care sunt în insolvenţă sau în faliment, mai ales pentru cele care sunt în faliment, dacă nu există posibilitatea de închidere, atunci statul să preia aceste depozite, terenurile să fie în proprietatea statului. Statul le închide prin banii de la Administraţia Fondului de Mediu şi pe urmă tot statul este cel care le va folosi pentru populaţie’, a spus ministrul Mediului.
Dacă depozitele nu vor fi închise şi România va pierde procesul la Curtea Europeană de Justiţie, atunci ar trebui achitate penalităţi zilnice cuprinse între 2.000 şi 110.000 de euro, potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu. În prezent, România încearcă să dovedească faptul că este conştientă de importanţa închiderii acestor depozite.
‘Până atunci (la plata penalităţilor – n.r.), noi încercăm să ne apărăm, încercăm să demonstrăm că suntem conştienţi că, uitaţi, închidem astfel de depozite, astfel încât să obţinem perioade de graţie, pentru ca să închidem cât mai multe depozite, fie că sunt municipale, fie că sunt industriale şi în acelaşi timp sunt la ora asta încă 29 de depozite care sunt sistate ca activitate, ele urmează procedura de închidere. Noi o să modificăm şi aici legislaţia în sensul ca fiecare agenţie de protecţia mediului să aibă obligaţia ca în momentul în care i se emite autorizaţia de mediu, să i se emită după ce primeşte proiectul de închidere a depozitului şi după ce este constituit contul de închidere, cont care trebuie să fie alimentat de către persoana juridică respectivă, astfel încât să nu mai fim în situaţii în care statul să plătească pentru unii care nu îşi fac treaba’, a subliniat ministrul Mediului.
Gavrilescu a inspectat marţi depozitul de deşeuri industriale periculoase de la Târnava, care este primul din România de acest fel care a fost închis. Ministerul Mediului a făcut întâmpinarea la Curtea Europeană de Justiţie ca să fie scos de pe lista de infringement depozitul de la Târnava.
Depozitul din comuna Târnava din nordul judeţului Sibiu a fost închis în luna august, după ce a fost folosit mai bine de 20 de ani, având deşeuri industriale periculoase. Închiderea depozitului a costat 300.000 de euro, fiind un depozit de capacitate mică, 100.000 de tone. Zona acestui depozit şi va fi monitorizată timp de 20 de ani, perioadă în care se vor face analize ale solului şi ale pânzei freatice, potrivit reprezentantului societăţii care s-a ocupat de închiderea acestui depozit.
În data de 27 aprilie, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare.