Florin Iordache, ales preşedinte al Comisiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei

Social-democratul Florin Iordache a fost ales, marţi, preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei.
Economica.net - mar, 03 oct. 2017, 15:53
Florin Iordache, ales preşedinte al Comisiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei

Membrii comisiei şi-au votat conducerea, din aceasta urmând să facă parte, pe lângă preşedinte, şi Marton Arpad (UDMR), Ioan Cupşa (PNL) – vicepreşedinţi şi Steluţa Cătăniciu (ALDE) – secretar. USR urmează să-şi desemneze un vicepreşedinte al acestui for.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat săptămâna trecută înfiinţarea Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei.

Din această comisie fac parte 23 de parlamentari, între care Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Adrian Ţuţuianu, Robert Cazanciuc de la PSD, Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu de la PNL, Marton Arpad de la UDMR şi Dorin Bădulescu de la PMP.

Obiectivele comisiei sunt ‘înglobarea în cuprinsul Codului de procedură penală a modificărilor adoptate prin Legea 253/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, modificarea textelor în raport cu deciziile Curţii Constituţionale, emise începând cu 2014, şi prin care s-au admis excepţii de neconstituţionalitate pentru articolele din Codul de procedură penală, punerea în acord a deciziilor pronunţate de CCR prin care s-au declarat neconstituţionale texte din Codul penal, punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală’.

Către comisia specială vor fi transmise toate actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei, aflate în procedură parlamentară la comisiile permanente, în vederea interpretării şi adoptării în corelare cu obiectivele acestui for.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...