Telekom: 10-15 oraşe din România se vor mişca foarte repede cu proiectele smart city. Implementările ar putea începe în 2018-2020

Peste 70 de primării sunt în discuţii cu Telekom România pentru diverse proiecte de tip smart city, iar 10-15 oraşe "se vor mişca foarte repede", inclusiv pentru a prinde fonduri europene în următorii doi ani, până la finalul exerciţiului financiar 2014-2020.
Economica.net - mie, 04 oct. 2017, 21:00
Telekom: 10-15 oraşe din România se vor mişca foarte repede cu proiectele smart city. Implementările ar putea începe în 2018-2020

„Avem discuţii cu 70-75 de primării. Cred că 10-15 oraşe se vor mişca foarte repede, cei de acolo sunt hotărâţi, ştiu ce vor să facă şi depinde doar de momentul când vor fi lansate procedurile. Sunt mulţi administratori locali foarte buni, care vor cu adevărat să facă ceva pentru oraşele lor”, a afirmat pentru ECONOMICA.NET Ovidiu Ghiman, director comercial segment business în cadrul grupului de companii Telekom România, prezent la conferinţa Internet & Mobile World 2017.

Telekom are deja în derulare proiecte-pilot smart city în Bucureşti şi Constanţa, care includ soluţii pentru parcare, iluminat public cu reglare automată a intensităţii, stâlpi multifuncţionali cu supraveghere video, încărcare de vehicule electrice, senzori care monitorizează temperatura, zgomotul, presiunea atmosferică şi intensitatea vântului şi internet Wi-Fi gratuit.

„Sunt proiecte pe termen lung, dar câştigurile vin foarte repede şi sunt foarte mari. Dacă un oraş poate găsi resurse de finanţare rezonabile şi se angajează la investiţii smart city să spunem pe 10, 15, 20 de ani, recompensa vine foarte repede, mult mai devreme, şi va îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor, va îmbunătăţi infrastructura fără cheltuieli uriaşe. Proiectele smart city nu sunt chiar ieftine, dar economiile obţinute prin reducerea consumului de energie, îmbunătăţirea traficului – se pierd ore bune în traficul aglomerat – şi aşa mai departe, toate se adună şi câştigurile devin imense”, a adăugat Miroslav Majoros, CEO al grupului de companii Telekom România.

Oficialii Telekom au evitat să dea termene exacte privind concretizarea unor proiecte smart city în România, însă Ovidiu Ghiman a precizat că, dacă municipalităţile interesate vor să finanţeze astfel de investiţii cu fonduri europene, trebuie să prindă fereastra 2018-2020.

„Pentru oraşele care vor merge mai departe, proiectele mai pot fi finanţate spre exemplu cu Banca Europeană de Investiţii şi prin alte mijloace, iar anvergura proiectelor poate fi extinsă. Sunt proiecte pe termen lung. Trebuie ca fiecare oraş să prioritizeze ce soluţii au cel mai mare impact pentru cetăţeni, unde pot fi optimizate costurile, unde pot fi oferite aplicaţii noi şi interesante pentru oameni şi aş spune că vom vedea gradual, în următorii doi până la şase ani, dezvoltarea în continuare (a sectorului de smart city). Unele oraşe se vor mişca mai repede, altele vor avea alte priorităţi, dar cred că România va fi printre statele cu cele mai rapide rate de adoptare a proiectelor smart city şi cred că cel puţin 40-50 de oraşe vor ajunge foarte avansate”, a explicat Ghiman.

Investiţia în proiecte de tip smart city la nivelul unui oraş poate începe de la câteva sute de mii de euro şi poate ajunge la milioane sau zeci de milioane dacă sunt implementate toate soluţiile posibile, de la iluminat smart şi parcări inteligente la managementul deşeurilor şi soluţii pentru descongestionarea traficului. Aproape toate activităţile unei primării pot beneficia de pe urma noilor tehnologii.

Ovidiu Ghiman a precizat că soluţiile smart city pot fi implementate inclusiv ca servicii, beneficiarii asigurându-se astfel că au parte mereu de eventuale soluţii tehnice noi care devin disponibile.

Majoros a mai spus că investiţiile se vor focusa, în continuare, pe infrastructură, respectiv dezvoltarea reţelei mobile şi a celei de fibră optică, dar şi pe dezvoltarea digitală, inclusiv comunicarea digitală cu clienţii.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...