Studiile pentru construcţia de autostrăzi vor fi făcute de Ministerul Cercetării

Ministerul Transporturilor va colabora cu Ministerul Cercetării şi Inovării pentru realizarea de studii, inclusiv prelevarea de probe şi realizarea de studii geotehnice necesare pentru construirea de autostrăzi, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.
Economica.net - joi, 05 oct. 2017, 09:28
Studiile pentru construcţia de autostrăzi vor fi făcute de Ministerul Cercetării

În subordindea Ministerului Cercetării şi Inovării se află Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei – IGR Bucureşti. Acesta colaborează deja cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), din subordinea Ministerului Transporturilor, pentru autostrada Sibiu – Piteşti, după eşecul cu revizuirea studiului de fezabilitate de către Asocierea Spea – Tecnic.

Principalele activităţi vizate de colaborarea dintre cele două ministere sunt:

a) Realizarea unor studii în susținerea analizelor cost-beneficiu și a efectelor la nivelul utilizatorilor infrastructurii și a costului de operare a vehiculelor;

b) Realizarea unor studii privind calitatea materialelor folosite, în scopul creșterii viabilității construcțiilor și privind utilizarea senzorilor și a noilor tehnologii în managementul structurilor infrastructurii de transport;

c) Realizarea unor studii privind modalitatea de urmărire online a comportarii în timp a construcțiilor rutiere naționale, a agresivității traficului rutier asupra structurii rutiere și a echivalării vehiculelor fizice în vehicule etalon;

d) Prelevarea de probe și realizarea de studii geotehnice pe traseele existente și viitoare ale infrastructurii rutiere.

Pentru implementarea Programului, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Cercetării şi Inovării pot colabora şi cu alţi operatori economici autorizaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Fondurile necesare derulării Programului sunt asigurate din sursele de finanțare ale proiectelor de investiții pentru care se îndeplinesc activitățile prevăzute la art.2, alin.(1), cu respectarea indicatorilor tehnico-economici aprobați și a limitelor de cheltuieli prevăzute în bugetele aprobate în cadrul capitolului C – „Alte cheltuieli de investiții” și în cadrul acestuia pentru fiecare categorie de investiție, conform legii.

Programul de acordare a suportului tehnic din partea Ministerului Cercetării cuprinde patru direcţii de dezvoltare, după cum urmează:

1. Îmbunătățirea, în baza cercetărilor ştiinţifice, a soluțiilor tehnice și tehnologice în scopul stabilirii de noi exigente calitative în domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes național, precum și urmărirea comportării lor în timp.

2. Întocmirea unor baze de date naționale cu elemente geomorfologice și de geohazard referitoare la rețeaua de infrastructură existentă și viitoare pentru studierea variantelor de traseu ale proiectelor de infrastructură rutieră, în scopul identificării zonelor cu riscuri și monitorizarea acestora.

3. Analiza schimbărilor climatice în baza studiilor cu privire la impactul acestora asupra infrastructurii de transport rutiere de interes național, cuantificarea rezultatelor și stabilirea unor măsuri de reducere a efectelor, crearea unei metodologii și a unui conținut cadru aferent amprentei de carbon a investițiilor, în scopul identificării și implementării unor soluții optime.

4 Realizarea de proiecte inovatoare în domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes național, în acord cu obiectivele strategiei „Europa 2020”.

„Reglementările promovate prin acest act normativ au impact asupra reducerii termenelor de implementare a proiectelor de infrastructură de transport de interes național, a creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene programate pentru infrastructura de transport din România”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...