Isărescu: Costul litigiilor se reflectă în dobânzi şi sunt suportate de clienţi şi de bănci

Costurile cu litigiile care sufocă instanţele afectează atât clienţii, cât şi băncile, iar dacă vrem costuri mai scăzute cu dobânzile trebuie să le luăm şi pe acestea în calcul, a declarat joi, 5 octombrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Economica.net - joi, 05 oct. 2017, 10:15
Isărescu: Costul litigiilor se reflectă în dobânzi şi sunt suportate de clienţi şi de bănci

„Multe dintre litigii apar din lipsă de informaţii, din lipsă de cunoştinţe, neînţelegeri şi din neîncredere. Costurile cu litigiile apasă pe ambele părţi, şi dacă vrem să avem costuri ale creditelor mai scăzute, dobânzi mai scăzute, comisioane mai scăzute, trebuie să ne gândim şi la aceste costuri”, a afirmat Mugur Isărescu, la conferinţa „Soluţionarea alternativă a litigiilor din domeniul financiar-bancar”.

Acesta a precizat că încă din 1990, la nivel european, a existat preocuparea soluţionării acestor litigii prin metode alternative. Iar un bancher român i-ar fi propus în perioada respectivă să înfiinţeze un centru de conciliere: „O să vedeţi câte conflicte vor apărea în timp între bănci şi creditori. Dacă se duc toţi în instanţă, or să îngroape instanţele în dosare care nu au sfârşit. Mai ales că întotdeauna creditul are şi o parte emoţională. Este o mare bucurie când îl iei şi o mare dificultate când începi să îl plăteşti. Iar dacă îl plăteşti jumătate din viaţa ta, apoi nu e deloc o placere”, a arătat guvernatorul BNR.

„Casa familială, un bun de preţ, de cele mai multe ori obţinută cu un credit, ce angajează munca de o viaţă a familiei. Aceasta este realitatea. Când am spus că atunci când îţi iei o casă nu eşti neapărat sclavul băncii, banca îţi dă un credit, eşti robul casei. Înseamnă incluziune socială şi trebuie să ai grijă ce se întâmplă atunci când omul nu mai poată să plătească, să-şi ramburseze creditul. Trebuie găsit un echilibru între creditori şi debitori. Asta este o problemă de secole şi toate societăţile care au progresat au găsit un echilibru”, a conchis Isărescu.

Reamintim că, în urmă cu aproximativ doi ani, a fost înfiinţat Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE. Serviciile oferite consumatorilor sunt gratuite, iar litigiile pot fi soluţionate şi online, pe baza cererilor şi documentelor transmise CSALB, a precizat Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB. Păunescu a prezentat câteva cazuri în care anumite litigii au fost soluţionate în opt zile.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang senior) cu maturitatea de 5 ani și un cupon fix plătibil anual de 7,67%.......
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât ...
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din ...