Ministrul Transporturilor susţine că până în anul 2030 în Portul Constanţa vor fi făcute investiţii de peste un miliard de euro

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susţine că pentru Portul Constanţa sunt prognozate investiţii de peste un miliard de euro până în 2030, fondurile pentru acestea urmând să vină atât din bugetul Comisiei Europene, cât şi de la bugetul de stat, printre proiecte aflându-se creşterea adâncimii bazinelor, extinderea la patru benzi a drumurilor cu tranzit mare şi dezvoltarea capacităţii feroviare.
Economica.net - joi, 05 oct. 2017, 11:50
Ministrul Transporturilor susţine că până în anul 2030 în Portul Constanţa vor fi făcute investiţii de peste un miliard de euro

Răzvan Cuc a participat joi la deschiderea Silk Road Summit, eveniment organizat în Terminalul de Pasageri al Portului Constanţa. Ministrul a spus în discursul său că această dezbatere va permite celor prezenţi să identifice noi oportunităţi de dezvoltare şi de diversificare a cooperării economice şi a relaţiilor bilaterale dintre România şi tările de pe „Drumul Mătăsii”.

El a mai spus că Portul Constanţa este „o veritabilă placă turnantă” între traficul de mărfuri dintre Asia şi Europa.

„Prin poziţia sa la Marea Neagră, dar şi în Europa, Portul Constanţa reprezintă o veritabilă placă turnantă în traficul de mărfuri dintre Asia şi Europa, fiind cel mai mare Port la Marea Neagră din România. Principalul nostru deziderat şi datorie în acelaşi timp este să valorificăm la maxim poziţia geostrategică a celui mai mare port la Marea Neagră, prin creşterea tranzitului de mărfuri pe direcţiile est-vest şi vest-est”, a susţinut Cuc.

El a mai spus că dezvoltarea activităţii în Portul Constanţa reprezintă o prioritate majoră a Ministerului Transporturilor, fiind alocat peste un miliard de euro pentru investiţii în această zonă.

„Acesta este principalul motiv pentru care avem alocată o sumă importantă de bani dedicată investiţilor în zona portuară, atât din bugetul Comisiei Europene cât şi de la bugetul de stat. Vorbim de peste 1.1 miliarde de euro care sunt dedicate strict investiţiilor, până în 2030, pentru: creşterea adâncimilor şenalelor şi a bazinelor, creşterea siguranţei navigaţiei, dane specializate în zone cu adâncimi mari, dezvoltarea capacităţii feroviare în port, extinderea la patru benzi a drumurilor cu tranzit mare, extinderea şi modernizarea utilităţilor (apă, canalizare, electricitate), dezvoltarea de terminale specializate, dezvoltare şi modernizare cheuri”, a mai spus ministrul, precizând că toate aceste investiţii au finanţarea asigurată, putând fi lansate achiziţiile publice pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice sau chiar pentru lucrări.

Răzvan Cuc a vorbit şi despre alte proiecte de investiţie, care vor sprijini fluxul de mărfuri spre şi dinspre Portul Constanţa, referindu-se la Coridorul 4, atât rutier, cât şi feroviar.

„Coridorul rutier Pan-European 4 între Nădlac (graniţa de vest cu Ungaria) şi Portul Constanţa pe care sperăm să-l închidem cât mai rapid şi pentru care în momentul de faţă avem lucrări în curs între Lugoj şi Deva (Margina – Deva, Loturile 3, 4 şi parte din 2) şi proiectare avansată pentru sectoarele lipsă dintre Sibiu şi Piteşti şi Centura Bucureşti la profil de autostradă. Coridorul feroviar Pan-European 4 Curtici (graniţa de vest cu Ungaria) – Portul Constanţa cu lucrări în curs sau în proiect pentru întreaga lungime rămasă nemodernizată, investiţie ce va conduce la creşterea vitezei maxime de circulaţie pentru trenurile de marfă la 120 km/h şi implicit la scăderea timpilor de întârziere”, a menţionat ministrul.

Silk Road Summit se desfăşoară în perioada 5-6 octombrie, în Terminalul de Pasageri al Portului Constanţa. Evenimentul este organizat de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association şi Asociaţia Drumul Mătăsii din România. La manifestare participă ficialităţi din statele Drumului Mătăsii, reprezentanţi ai ambasadelor, oameni de afaceri şi comunitatea portuară din portul Constanţa, aceştia dezbătând tematica Drumului Mătăsii şi pentru a stabili noi relaţii de cooperare în domeniul transportului şi schimbului de mărfuri pe această rută.

În cadrul acestui eveniment a avut loc joi, semnarea protocolului de colaborare dintre Portul Baku din Azerbaidjan şi Portul Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Daniela Dărăban (ACUE): Este esențial ca statul să achite până la 1 aprilie 2025 toate plăţile restante către furnizori de energie care au susținut schema facturilor plafonate
Daniela Dărăban (ACUE): Este esențial ca statul să achite până la 1 aprilie 2025 toate plăţile restante către furnizori ...
Până la 1 aprilie 2025 este crucial ca statul să achite toate plăţile restante către furnizorii care au prefinanţat schema de sprijin pentru a asigura condiţii egale de concurenţă cu......
România participă la târgul de turism IBTM World de la Barcelona
România participă la târgul de turism IBTM World de la Barcelona
România este prezentă la IBTM World - târgul internaţional de turism specializat pe segmentul MICE (Meetings, Incentives, ...
„Autostrada Ford Otosan” – DEx12: Teste de iluminat pe tronsonul 1, care ar putea fi dat în trafic săptămâna viitoare
„Autostrada Ford Otosan” – DEx12: Teste de iluminat pe tronsonul 1, care ar putea fi dat în trafic săptămâna ...
Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) se apropie de final, fiind deja efectuate teste de ...
Adrian Căciu, despre Ciucă: Are obligația să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a 2 milioane de lei pentru cartea pe care a scris-o. Instituțiile abilitate trebuie să se autosesizeze
Adrian Căciu, despre Ciucă: Are obligația să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a 2 milioane de lei ...
Social-democratul Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă ...