Agresorul lui Galamaz a depus plângere împotriva jucătorilor Stelei

Huliganul de la Ploieşti a depus plângere penală împotriva celor doi jucători ai Stelei care l-au lovit. El susţine că a fost victima unei agresiuni şi acum vrea să-i ducă la tribunal pe Stanca şi Martinovici.
Economica.net - mie, 02 nov. 2011, 06:37

Asta după ce chiar el a intrat pe teren şi l-a lovit cu un obiect metalic pe George Galamaz.

Suporterul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar recursul său la această măsură se va judeca azi la tribunalul Ploieşti. Avocaţii săi au declarat că imediat ce l-a lovit pe Galamaz, inculpatul şi-a continuat acţiunea, dorind să-l lovească şi pe jucătorul care executa lovitura de la 11 metri. El era furios pentru că Steaua primise o lovitură de pedeapsă.

Te-ar mai putea interesa și
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Voestalpine AG va reorganiza locaţiile sale de componente auto din Germania, ceea ce va include şi închiderea unei unităţi, pentru a răspunde scăderii cererii şi dificultăţilor structurale,......
Rutte: NATO nu poate confirma în acest stadiu trimiterea de trupe militare din Coreea de Nord în Rusia
Rutte: NATO nu poate confirma în acest stadiu trimiterea de trupe militare din Coreea de Nord în Rusia
NATO nu poate confirma în acest stadiu desfăşurarea de către Coreea de Nord a unor trupe în Rusia, a afirmat vineri ...
Se scumpește berea? Guvernul introduce un calendar gradual de creștere a accizei
Se scumpește berea? Guvernul introduce un calendar gradual de creștere a accizei
Printr-un proiect de ordonanță de urgență postat pe site-ul MF sunt propuse o nouă serie de măsuri de modificări a ...
Cel mai nou bulevard din București e gata. Cum arată
Cel mai nou bulevard din București e gata. Cum arată
Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a postat pe pagina sa de facebook imagini cu noul bulevard Valea Largă. ...