Cu cât a crescut valoarea apartamentelor din Bucureşti în zonele în care au fost deschise malluri

Metrou, şcoală, grădiniţă, parc şi alte facilităţi, toate acestea ridică preţul unui apartament. La fel o face şi existenţa unui mall în apropiere. Ultimele două centre comerciale au fost deschise în Bucureşti în toamna anului trecut. Iată cu cât au crescut preţurile apartamentelor din zonele Obor-Colentina şi Dristor-Titan în ultimul an. 
Economica.net - mie, 11 oct. 2017, 21:03
Cu cât a crescut valoarea apartamentelor din Bucureşti în zonele în care au fost deschise malluri

Ultimele două malluri deschise în Bucureşti sunt Veranda şi Parklake, în toamna anului trecut. Şi chiar înainte de deschiderea acestora, în toate anunţurile de vânzare de apartamente din zonă se specifica şi acest avantaj al zonei: mallul.

Preţurile apartamentelor din Bucureşti au crescut în ultimul an, pe fondul unei cereri mai mari venite din partea populaţiei, în contextul în care anul trecut se vorbea despre dispariţia programului Prima Casă, la care Guvernul vrea să renunţe treptat până în 2021. În anumite zone din Bucureşti, creşterea preţurilor a fost impulsionată şi de deschiderea de malluri, unde creşterile sunt mai mari decât în alte cartiere, arată o analiză ECONOMICA.NET pe baza datelor Anunţul.roAu fost luate spre comparaţie preţurile din luna septembrie din 2016 şi 2017 şi au fost luate în calcul cartierele din zonele unde s-au deschis noile malluri. 

CITEŞTE ŞI Prima Casă: Garanţii totale de 10 miliarde de lei în următorii cinci ani, programul va fi evaluat după doi ani

Cazul Veranda Mall – zona Obor-Colentina şi Ştefan cel Mare-Tei 

Veranda Mall de la Obor s-a deschis la sfârşitul lunii octombrie 2016. Cel mai mult s-au scumpit garsonierele şi apartamentele cu trei camere. Spre exemplu, în toamna anului trecut, pentru o garsonieră în Obor-Colentina se cereau 33.631 de euro, iar luna trecută pretenţiile proprietarilor au ajuns la aproape 39.000 de euro, în creştere cu peste 15%. O creştere de 11% a preţurilor s-a înregistrat şi pentru garsonierele din zona Ştefan cel Mare-Tei. 

Dacă apartamentele cu două camere din zona Obor-Colentina au înregistrat un minus de 3,46% într-un an, preţurile pentru acelaţi tip de apartamente din zona Ştefan cel Mare-Tei au crescut cu 23%, mai arată datele Anunţul.ro. 

În cazul apartamentelor cu trei camere, preţurile din zona Obor-Colentina s-au majorat cu 14%, la aproape 70.000 de euro, iar cele din Ştefan cel Mare-Tei s-au majorat cu 8,15%, a aproape 77.000 de euro.  

Cazul Parklake – zona Dristor-Titan 

Pe 1 septembrie anul trecut s-a deschis unul dintre cele mai mari malluri din Capitală – Parklake, din cartierul Titan.

Aici, cea mai mare creştere s-a înregistrat pentru apartamentele de trei camere. Astfel, dacă în septembrie anul trecut propritarii cereau în medie 70.000 de euro, pretenţiile au crescut cu 10.000 de euro luna trecută. Preţurile cerute pentru garsoniere şi apartamentele cu două camere s-au majorat cu 7,75%, respectiv 7,62%. Pentru o garsonieră se cere acum peste 37.000 de euro, iar pentru un apartament cu două camere, se cer în medie 60.000 de euro. 

Cum au evoluat preţurile în celelalte zone 

Şi preţurile locuinţelor din celelalte zone au înregistrat creşteri. Spre comparaţie, au fost luate în calcul zone similare cu cele unde s-au deschis cele două malluri: Miltiari, Drumul Taberei, Ghencea, Giuleşti şi Crângaşi. 

Aici, preţurile au crescut, însă nu au înregistrat acelaşi avans ca în Obor-Colentina sau Dristor-Titan. Spre exemplu, garsonierele Crângaşi-Giuleşti s-au ieftinit cu 11%, cele din Militari s-au majorat cu 5%, iar cele din Drumul Tabere cu 7,58%. 

Nici în cazul apartamentelor cu două camere nu s-au înregistrat creşteri de două cifre. Cea mai mică creştere se înregistrează în Militari, acolo unde cerinţele proprietarilor au crescut cu 1,43%. Apartamentele din Crângaşi-Giuleşti şi Drumul Taberei-Ghencea s-au majorat cu 4,26%, respectiv 8,51%.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...