FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei României în 2017 şi 2018

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit celui mai nou raport 'World Economic Outlook', publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Economica.net - mar, 10 oct. 2017, 13:09
FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei României în 2017 şi 2018

De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit şi prognoza privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, faţă de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România şi Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,5%.

Pe ansamblu, Europa va înregistra o creştere economică de 2,5%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă şi România, va avea un avans al PIB de 4,5%.

‘Perspectivele de creştere au fost îmbunătăţite pentru Europa emergentă în 2017, reflectând avansul mai solid din Turcia, Rusia şi alte state din regiune. Pentru întregul grup, expansiunea va ajunge la 4,5% în 2017 (de la 3% previzionată anterior) şi la 3,5% în 2018 (de la 3,3% estimată în aprilie)’, subliniază FMI, în raportul ‘World Economic Outlook’.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în jos, până la o creştere de 1,1%, de la un avans de 1,3% cât se estima în aprilie, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să accelereze în 2018 până la 3,3%, peste avansul de 3,1% preconizat anterior de FMI.

FMI a modificat şi prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la minus 3% în 2017 (de la 2,8% anterior) şi la 2,9% în 2018 (de la 2,5% previzionat în aprilie).

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările referitoare la rata şomajului în România, care ar urma să se situeze în acest an la 5,3%, faţă de 5,4% cât estima anterior, pentru ca în 2018 să ajungă până la 5,2%, similar cu nivelul previzionat în aprilie.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în creştere uşoară datele privind avansul Produsului Intern Brut în trimestrul II al acestui an, astfel că, potrivit noilor cifre publicate marţi, economia României a urcat cu 1,7% în termeni reali faţă de primul trimestru al acestui an şi cu 6,1% (serie brută) faţă de acelaşi trimestru din anul precedent.

Datele publicate la începutul lunii septembrie de INS indicau un avans al PIB de 1,6% comparativ cu trimestrul I din 2017, în termeni reali, şi de 5,9% (pe seria brută) faţă de acelaşi trimestru din anul 2016.

Potrivit cifrelor publicate marţi, pe serie ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 5,9% (5,7% în septembrie).

În primele şase luni ale acestui an, avansul economiei româneşti a fost de 5,9% pe serie brută şi de 5,8% pe seria ajustată sezonier. Datele publicate în septembrie arătau că Produsul Intern Brut a crescut cu 5,8%, pe seria brută, în primele şase luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2016, şi cu 5,7% pe seria ajustată sezonier.

Cea mai semnificativă contribuţie la creşterea PIB a avut-o consumul final (5,2%, în scădere uşoară faţă de datele publicate în septembrie care indicau o contribuţie de 5,4%).

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...