CFR face plinul de la Rompetrol. Compania de căi ferate are motorina asigurată până la sfârşitul anului

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va achiziţiona 2.250 de tone de motorină Euro 5 de la Rompetrol Downstream pentru a asigura necesarul până la finalul acestui an, printr-un contract în valoare de circa 10,8 milioane lei (2,36 milioane euro), cu TVA, accize şi transport incluse, transmite News.ro, care citează datele din sistemul de licitaţii publice.
Economica.net - sâm, 14 oct. 2017, 17:31
CFR face plinul de la Rompetrol. Compania de căi ferate are motorina asigurată până la sfârşitul anului

Suma fără TVA se ridică la aproape 9,1 milioane de lei, sub valoarea estimată iniţial, de 10,57 milioane de lei, care a luat în calcul un cost de 4.700 lei/tonă, incluzând acciza şi transportul, dar fără TVA.

Cantitatea de motorină cumpărată acoperă necesarul preconizat până la 31 decembrie, pentru cele opt Regionale ale CFR, respectiv Bucureşti, Craiova, Timişioara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Compania de transport pe calea ferată ar putea suplimenta contractul cu o cantitate de 1.350 de tone de motorină Euro 5, în cuantum de circa 6,35 milioane de lei (1,4 milioane euro), pentru perioada ianuarie – aprilie 2018.

Valoarea totală a contractului trebuie să nu depăşească 16,9 milioane de lei, fără TVA.

Mai multe, pe News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...