Ministerul Economiei repune în dezbatere proiectul privind Legea resurselor hidrominerale. Amenzile pentru încălcarea legii ajung la 50.000 lei

Ministerul Economiei a repus în dezbatere publică, în urma consultărilor, proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat iniţial în luna august.
Economica.net - Dum, 15 oct. 2017, 12:46
Ministerul Economiei repune în dezbatere proiectul privind Legea resurselor hidrominerale. Amenzile pentru încălcarea legii ajung la 50.000 lei

În cea mai mare parte, proiectul de act normativ priveşte prospecţiunile, explorarea, exploatarea şi transportul apei.

”Apa minerală naturală şi apa de izvor, aşa cum se prezintă la sursă, nu pot fi supuse nici unui alt tratament, adaos sau dezinfectare, decât în condiţiile prevăzute în normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale”, arată documentul.

În plus, acesta menţionează că apele minerale naturale, apele de izvor şi apele de masă îmbuteliate, destinate consumului uman, trebuie să respecte calitatea apei potabile, prevăzută în actele normative în vigoare, indiferent de procedeele de tratare sau condiţionare.

Contractele de concesiune de explorare pentru resurse hidrominerale se acordă pe o perioadă de maximum cinci ani, în timp ce comtractele de exploatare se acordă pentru maximum 49 de ani, arată proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei.

Nerespectarea contractelor de concesiune se sancţionează cu amenzi pornind de la 3.000 de lei şi ajung la 50.000 lei.

De asemenea, executarea de activităţi specifice fără permis sau contract de concesiune se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Titularii contractelor de concesiune sau a permiselor sunt obligaţi să plătească la bugetul de stat o taxă pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor hidrominerale, precum şi o redevenţă.

Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune este de 1 euro/ha, în timp ce taxa anuală pentru activitatea de explorare este de cinci euro/ha.

Taxa anuală pentru activitatea de exploatare este de 100 euro/ha.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...