FNGCIMM: Peste 1.050 de scrisori de garanţie acordate beneficiarilor AFIR, în valoare totală de 1,85 miliarde de lei

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a emis până în prezent 1.057 de scrisori de garanţie în favoarea beneficiarilor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru restituirea avansului, valoare totală a acestora depăşind 1,85 de miliarde de lei.
Economica.net - mar, 17 oct. 2017, 13:16
FNGCIMM: Peste 1.050 de scrisori de garanţie acordate beneficiarilor AFIR, în valoare totală de 1,85 miliarde de lei

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM remis AGERPRES, aproape jumătate dintre aceste garanţii au fost în ultimele trei luni.

Aceasta reflectă o creştere de peste 80% a numărului de scrisori de garanţie emise faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, în timp ce valoarea totală a garanţiilor s-a dublat.

‘Lansată în urmă cu trei luni, noua strategie de repoziţionare a FNGCIMM, de susţinere a ecosistemului antreprenorial românesc, integrează cu succes programele de dezvoltare durabilă dedicate beneficiarilor publici locali care au in derulare proiecte de infrastructura rutieră, socială şi educaţională, în cadrul Planul National de Dezvoltare Rurală (PNDR). Prezenţa FNGCIMM la nivel teritorial, eforturile depuse de întreaga echipă, au făcut posibile rezultatele pozitive pe care le-am obţinut’, a spus directorul general al FNGCIMM, Alexandru Petrescu.

Garanţia FNGCIMM pentru plata avansurilor acordate de AFIR acopera pana la 100% din valoarea avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate cu AFIR finanţate din Planul National de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. În cadrul programului, beneficiarii eligibili sunt comunele şi oraşele, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, Grupurile de Acţiune Locală, organisme de drept public – aşezăminte culturale, organizaţiile şi federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...