‘O asigurare care este obligatorie trebuie să fie şi necesară. Dacă ne referim la asigurarea de locuinţe PAD, în continuare este percepută greşit. Nu cred că acest grad de încredere în asigurare foarte scăzut, dar relativ constant în ultimii ani, nu are niciun fel de legătură cu companiile de asigurare, respectiv cu acţionarii PAID, respectiv Consiliul de administraţie al PAID care, cel puţin aşa percep eu, nu cred că a depus toate eforturile necesare pentru creşterea gradului de cuprindere în asigurare’, a spus Constantinescu.
El a precizat că gradul ce încredere în asigurare a scăzut din 2015.
‘Eu sper ca pe viitor să avem o abordare diferită faţă de trecut şi să îndeplinim obiectivul pentru care a fost înfiinţat. Avem 20% grad de încredere în asigurare în 2015, avem 19% în 2016, avem 18,6% în septembrie 2017. De ce? Pentru că avem o primă prea mică? Pentru că nu ne sprijină şi alte instituţii ale statului? Nu. Motivul este dat de faptul că asigurătorii trebuie să aibă capacitatea de vânzare, să reziste în piaţă, să fie proactivi în relaţia cu clientul. Dacă vom creşte prima vom ajunge în situaţia în care compania va fi echilibrată. Este absurdă creşterea primei în contextul în care gradul de cuprindere este scăzut. Obiectivul legii nu a fost atins, această formă de protecţie minimă nu şi-a atins potenţialul, ceea ce constituie un motiv de îngrijorare’, a mai arătat vicepreşedintele ASF.