Protestatarii anticorupţie din Ucraina au instalat corturi în faţa parlamentului

O tabără de corturi a fost instalată în faţa parlamentului din Kiev (Rada Supremă), unde miercuri se aflau câteva sute de protestatari, a doua zi după o importantă manifestaţie, cu scopul de a menţine presiunea asupra deputaţilor pentru ca aceştia să accelereze lupta împotriva corupţiei, relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 oct. 2017, 10:33
Protestatarii anticorupţie din Ucraina au instalat corturi în faţa parlamentului

Unii dintre ei au petrecut noaptea de marţi spre miercuri în această tabără de corturi, instalată pe o stradă şi într-un parc din vecinătatea parlamentului, unde circa 5.000 de persoane în frunte cu fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili manifestaseră marţi.

Acest mod de acţiune aminteşte de revolta proeuropeană din Piaţa Independenţei (Maidan Nezaliojnosti) din Kiev, la care mulţi dintre ei au participat şi care a dus la răsturnarea unui regim prorus în 2014.

Un dispozitiv poliţienesc important a fost desfăşurat la faţa locului, iar circulaţia în zonă a fost blocată.

Lupta împotriva corupţiei elitelor a fost una dintre revendicările majore ale revoltei din Maidan şi rămâne una dintre cererile cheie ale susţinătorilor prooccidentali ai puterii actuale, provenită din această mişcare.

În pofida creării unor noi structuri, această sarcină se loveşte de rezistenţa altor servicii ale statului şi niciun înalt responsabil nu a fost condamnat de justiţie după căderea ex-preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, în pofida arestărilor foarte mediatizate.

Protestatarii solicită puterii să creeze un tribunal special însărcinat cu dosarele de corupţie, să abolească imunitatea parlamentară şi să schimbe legea electorală pentru a favoriza ascensiunea unor personaje noi la putere.

Examinarea proiectelor de lege în sensul ultimelor două puncte este prevăzută pentru joi.

‘Nu ne vom opri!’, scrie pe pagina sa de Facebook unul dintre reprezentanţii protestatarilor, Iegor Sobolev. ‘Ne trebuie reguli pentru a face curăţenie în cadrul statului şi printre cei care se îmbogăţesc pe spinarea lui.’

Potrivit lui, în timpul nopţii au avut loc negocieri care arată că puterea ‘nu se mai teme de un tribunal anticorupţie independent’, de unde rezultă că este posibil un acord.

Preşedintele Petro Poroşenko este acuzat de criticii săi că blochează crearea acestui tribunal special pentru a-i acoperi pe apropiaţii săi. El a prezentat marţi parlamentului un proiect de lege care vizează ridicarea imunităţii deputaţilor începând din 2020, dar protestatarii cer intrarea sa în vigoare imediat.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...