Guvernul prelungeşte perioada de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 18 oct. 2017, 14:39
Guvernul prelungeşte perioada de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate

Astfel, Guvernul a modificat Hotărârea de Guvern nr. 39/2017, stabilind perioada de valorificare a producţiei de tomate din spaţii protejate obţinută din ciclul II de vegetaţie, între 23 octombrie-20 decembrie. Astfel, perioada de timp a fost prelungită, prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii îşi pot vinde produsele, scrie News.ro.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate a fost decisă şi în contextul în care, din cauza factorilor de mediu, s-a redus perioada de valorificare a producţiei de tomate cultivate în câmp, arată Guvernul.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor produse în spaţii protejate vine în sprijinul producătorilor, care vor avea posibilitatea să primească mai devreme sumele decontate de stat şi, implicit, să poată pregăti din timp serele şi solariile pentru noul sezon de recoltă, se mai arată în comunicat.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp; să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Proiectul CET Titan, a patra centrală electrică de termoficare a Bucureștiului, care ar urma să îmbunătățească aprovizionarea cu energie termică a cetățnilor din nord-estul......
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de ...
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...