Criza din Catalonia: Spania anunță declanşarea suspendării autonomiei. Preşedintele separatist ameninţă cu declararea independenţei

Preşedintele separatist al Cataloniei Carles Puigdemont a ameninţat joi, în mod explicit, cu declararea independenţei regiunii, în cazul în care autorităţile centrale nu negociază şi continuă să ameninţe că vor prelua controlul asupra regiunii, relatează The Associated Press. La rândul său, Guvernul spaniol a anunţat că premierul Mariano Rajoy va organiza o şedinţă specială a Cabinetului duminică, în vederea suspendării totale sau parţiale a autonomiei Cataloniei, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 19 oct. 2017, 09:44
Criza din Catalonia: Spania anunță declanşarea suspendării autonomiei. Preşedintele separatist ameninţă cu declararea independenţei

UPDATE – Guvernul spaniol va declansa sambata suspendarea autonomiei largi de care se bucura Catalonia, punand in aplicare Articolul 155 din Constitutie, potrivit unui comunicat oficial citat de Reuters, scrie Hotnews. Sambata va avea loc o sedinta speciala a guvernului spaniol.

Puigdemont a formulat aceste ameninţări într-o scrisoare adresată Madridului, cu câteva minute înainte de expirarea ultimatumului de la ora locală 10.00 (11.00, ora României), prin care era îndemnat să renunţe la declararea independenţei, scrie News.ro.

El afirmă în această scrisoare că dacă Guvernul spaniol continuă să ”împiedice dialogul şi continuă represiunea”, Parlamentul Cataloniei va proceda la votul asupra declaraţiei de independenţă a regiunii faţă de regat.

Într-un discurs pe care l-a susţinut săptămâna trecută în Legislativul regional, liderul separatist a declarat independenţa, după care a suspendat imediat declaraţia şi a îndemnat autorităţile centrale la negocieri.

Un oficial guvernamental spaniol a declarat pentru AP că scrisoarea lui Puidgemont nu clarifică dacă acesta a declarat sau nu independenţa.

Acest oficial a adăugat, sub protecţia anonimatului, că Guvernul spaniol intenţionează să declanşeze articolul 155 al Constituţiei, prin care Madridul poate prelua controlul direct asupra regiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană speră că economia UE va reveni pe creștere, iar dezinflația va continua
Comisia Europeană speră că economia UE va reveni pe creștere, iar dezinflația va continua
Previziunile de toamnă ale Comisiei Europene, publicate vineri, arată că după o perioadă prelungită de stagnare, economia UE revine la o creştere modestă, în timp ce procesul de dezinflaţie......
Prima contestație la licitațiile companiei noi de autostrăzi CNIR: WeBuild contestă procedura pentru Drumul Expres Focșani – Brăila
Prima contestație la licitațiile companiei noi de autostrăzi CNIR: WeBuild contestă procedura pentru Drumul Expres Focșani ...
Constructorul italian WeBuild a depus vineri contestație la licitația CNIR pentru Drumul Expres Focșani - Brăila. Este ...
COP29: Atmosfera negocierilor este tensionată la summitul de la Baku, pe fundalul unor crize diplomatice (EFE)
COP29: Atmosfera negocierilor este tensionată la summitul de la Baku, pe fundalul unor crize diplomatice (EFE)
Atmosfera este tensionată la summitul COP29, cu noi conflicte diplomatice care au ocupat centrul scenei joi, în timp ce ...
UE a aprobat ajutorul de 790 mil. euro acordat de România în sprijinul închiderii minelor din Valea Jiului
UE a aprobat ajutorul de 790 mil. euro acordat de România în sprijinul închiderii minelor din Valea Jiului
Comisia Europeană a aprobat, vineri, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în ...