Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 366 milioane de lei, peste valoarea din prospect.
Aceasta este a cincea licitaţie succesivă la care Ministerul Finanţelor Publice respinge în totalitate ofertele de cumpărare transmise, considerându-le la un nivel neacceptabil al randamentului.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de 2,44 miliarde de lei de la băncile comerciale în octombrie 2017, din care 2,2 miliarde de lei prin şase licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 240 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.