‘Nu beneficiem de aceleaşi tipuri de tratamente, de aceleaşi scheme terapeutice – să spunem – ca şi pacienţii din ţările UE care spunem noi că sunt mai dezvoltate. Nu beneficiem pentru că, pe de o parte, nu sunt înregistrate în România, nefiind atractive în România ca ţară pentru anumite produse; pe de altă parte, şi cele care sunt înregistrate pleacă la export paralel (…); pe de altă parte, infrastructura din sănătate e învechită, chiar dacă profesioniştii din domeniul sănătate sunt extrem de bine pregătiţi (…). Acest lucru nu compensează faptul că spitalele arată aşa cum sunt’, a spus Bodog, la un dialog cu cetăţenii desfăşurat la Spitalul Universitar de Urgenţă.
El a menţionat că autorităţile vor folosi fonduri europene. ‘Cele trei spitale regionale, primele trei din cele opt spitale regionale, vor fi construite utilizând bani din fondurile europene. (…) Fondurile pentru screening. Ştim că e foarte greu să tratezi boli, costă foarte mulţi bani, cred că e mult mai bine dacă reuşim să prevenim sau dacă nu am reuşit să prevenim, să încercăm să diagnosticăm foarte precoce aceste boli şi acest lucru se face prin screening. Şi pentru screeningurile anunţate în programul de guvernare vom accesa fonduri europene. Multe din aceste programe de screening sunt deja deschise’, a afirmat Bodog.
Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a spus că reducerea decalajelor nu poate fi realizată fără finanţare.
‘Reducerea decalajelor nu e o chestie uşoară şi ea nu se poate întâmpla fără finanţare. Am învăţat, în perioada 2007-2013, în sectorul de sănătate a fost o luptă acerbă pentru accesarea acestor (sume – n.r.), aproape s-au consumat toţi banii care au fost alocaţi, de aceea pentru 2014-2020 aproape s-a triplat alocarea financiară. Vorbim de sume efectiv destinate sectorului de sănătate, situate în jurul sumei de 700 milioane de euro, ceea ce e o alocare financiară semnificativă şi cuprinde toate sferele de activitate, fie investiţii în resursa umană, fie în infrastructura spitalicească, modernizarea unităţilor de primiri urgenţe şi ambulatoriilor, fie în achiziţia de ambulanţe, fie în telemedicină, fie în digitalizarea relaţiei dintre medic şi pacient’, a adăugat Nica.