Toader: Despăgubiri între 5 şi 8 euro pe zi pentru deţinuţii eliberaţi care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat vineri că probabil vor fi oferite despăgubiri între 5 şi 8 euro pentru deţinuţii care au executat integral pedepsele în condiţii necorespunzătoare înainte de intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 10:17
Toader: Despăgubiri între 5 şi 8 euro pe zi pentru deţinuţii eliberaţi care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare

‘S-au adunat la CEDO procese de ordinul miilor. Curtea Europeană le-a suspendat, a pronunţat decizia opririi şi noi trebuie să le dăm despăgubiri şi lor. Dacă mai sunt încă în penitenciar, unii primesc aceste şase zile la 30 de zile. Poate că alţii au executat integral pedeapsa, au plecat acasă, dar au proces pe rol şi spuneam că lor n-ai cum să le mai dai şase zile că sunt acasă, liberi. Şi atunci le dai despăgubiri în echivalent bănesc’, a precizat Tudorel Toader, întrebat de jurnalişti dacă ministerul îşi permite să plătească despăgubiri deţinuţilor eliberaţi până la intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu.

El a dat exemplul Ungariei şi Italiei, care au stabilit despăgubiri de 5, respectiv, 8 euro pe zi pentru detenţie necorespunzătoare, precizând că ‘probabil tot în zona aceasta vom fi şi noi’.

‘Cuantumul nu îl stabilesc eu. Eu pot să vă dau două repere – (…) Ungaria a stabilit 5 euro pe zi de detenţie necorespunzătoare, Italia a stabilit 8 euro pe zi de detenţie necorespunzătoare şi Curtea Europeană a considerat că sunt despăgubiri echitabile şi unele, şi altele. Probabil tot în zona aceasta vom fi şi noi, evident în zona pe care o va decide Guvernul ca proiect de lege, Parlamentul ca decident. Există o decizie a CE care spune că statul nu se poate prevala de lipsa fondurilor pentru a justifica neplata obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare, statul trebuie să-şi îndeplinească această obligaţie. Dacă suma totală va fi prea mare, statul are posibilitatea să eşaloneze plata despăgubirilor’, a spus Toader.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...