Astaldi şi japonezii de la IHI vor construi Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare contract de infrastructură rutieră după 1989

Câştigătorul licitaţiei pentru Podul suspendat de la Brăila este Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. LTD, la o valoare de 1,995 miliarde de lei fără TVA, au spus pentru ECONOMICA.NET surse avizate.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 15:12
Astaldi şi japonezii de la IHI vor construi Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare contract de infrastructură rutieră după 1989

Cu o valoare pentru proiectare şi execuţie de aproape 500 de milioane de euro, acesta reprezintă cel mai mare contract pentru un proiect de infrastructură, atribuit în ultimii 27 de ani, conform unui comunicat al Companiei de Drumuri din luna aprilie.

De asemenea, Podul suspendat de la Brăila va fi cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani, iar după ce va fi construit, se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1,12 kilometri).

Contractul prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a următoarelor:

– două viaducte de acces cu o lungime de 110 metri lungime fiecare.

– podul suspendat cu o lungime totală de 1,97 kilometri, o deschidere centrala de 1.120,00 m si doua deschideri laterale de 489,65 si 364,65 m, care reprezintă structura principală a proiectului. Gabaritul pe verticala al podului va fi de 38 metri de la nivelul de inundatii maxim, îndeplinind criteriile de navigaţie pe Dunăre.

– un drum principal cu o lungime de 19,095 km si un drum de legatura cu DN22 (Smardan – Macin) în lungime de 4,328 km.

Contractul va fi semnat după expirarea perioadei de depunere a contestaţiilor.

Durata contractului este de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 luni execuţie) iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 120 luni.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 29 aprilie licitaţia pentu execuţia proiectului ce cuprinde Podul suspendat peste Dunăre, în zona Brăila.

Pentru acest contract a mai depus ofertă şi Asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania)– Euro Construct Trading ’98 SRL (Romania)– CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China)- CCCC Highway Consults Co Ltd (China).
 
Citeşte şi Podul de la Brăila: Ce lucrări au mai făcut chinezii şi italienii care vor sa construiască Golden Gate-ul peste Dunăre
Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...