LIVE BUSINESS – Şeful CNAIR: Am reuşit să promovăm proiecte de 16,8 miliarde de lei, în ultimele nouă luni

Valoarea obiectivelor promovate în ultimele nouă luni a ajuns la 14,8 miliarde de lei, la care se adaugă două miliarde de lei încărcate astăzi (luni, n.r.) în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), a declarat Ştefan Ioniţă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la conferinţa LIVE BUSINESS organizată de ECONOMICA.NET.
Economica.net - lun, 23 oct. 2017, 08:58
LIVE BUSINESS - Şeful CNAIR: Am reuşit să promovăm proiecte de 16,8 miliarde de lei, în ultimele nouă luni

‘În ultimele nouă luni, ritmul de lucru a fost de 30 de zile pe lună şi se va munci în continuare. Vreau să precizez faptul că CNAIR nu construieşte efectiv, ci face lucrul acesta prin antreprenori. Pe noi ne-a preocupat cel mai mult să promovăm într-un ritm susţinut toate obiectivele de care România are nevoie în acest moment şi spunem noi că am reuşit. Mai avem până la sfârşitul anului câteva proiecte importante şi în premieră vă anunţ astăzi (luni, n.r.) s-au încărcat în Sistemul Electronic alte două miliarde de lei pentru sectoare din Autostrada Transilvania. Noi, în continuare, vrem să promovăm obiectivul principal al nostru Piteşti – Sibiu şi obiectivul prioritar naţional Ploieşti – Braşov. Pentru toate obiectivele, CNAIR are soluţii, de această dată. Ne-am preocupat să ne dezvoltăm în zona de inginerie foarte puternic, astfel încât să nu mai depindem de extern, să accelerăm un pic ritmul. În acest fel am reuşit să promovăm până acum proiecte de 14,8 miliarde de lei, la care se adaugă cele două miliarde de lei de azi, deci avem 16,8 miliarde de lei’, a afirmat Ioniţă.

Potrivit oficialului CNAIR, până la finalul acestui an toate marile proiecte de infrastructură vor fi lansate în SEAP.

‘Numai în acest fel se pot trata lucrurile. Ne-am concentrat pe cauză, să diminuăm toate posibilităţile de a fi întârziate aceste obiective, astfel încât am promovat o serie de acte normative. Fără suportul politic, nu avem nicio şansă să promovăm toate aceste obiective. Până la finalul acestui an, toate marile proiecte de infrastructură vor fi lansate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Ceea ce s-a făcut în aceste nouă luni, trebuie continuat şi trebuie accelerat ritmul de lucru. Vom mai purta discuţii cu antreprenorii să vedem csre sunt principalele motive să vedem de ce nu reuşim să terminăm un obiectiv în termenul asumat prin contract. Una dintre problemele, care a fost tratată, între timp, se referă la termenul de realizare a lucrării. Nu vor mai exista aceste probleme’, a spus Ştefan Ioniţă.

Reprezentanţi ai Guvernului şi ai mediului de afaceri participă, în perioada 23 – 24 octombrie, la Palatul Parlamentului, la prima ediţie a conferinţei ‘Live Business’.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...