‘Din punctul de vedere al Hidroelectrica, ştiu că s-a vorbit foarte mult şi s-au făcut multe speculaţii, dar vreau să vă spun că, din punctul de vedere al preţului mediu pe care Hidroelectrica l-a avut în toate aceste luni de criză, este cu mult sub ceea ce aţi văzut pe pieţele de energie. Pentru că ne contractăm cu mult timp în urmă. Avem o strategie de contractare care nu ne permite să riscăm pe vârfuri punctuale, cum a fost astă vară sau astă iarnă, astfel încât ceea ce înseamnă preţul în PZU la care toată lumea s-a raportat – şi ar trebui să ne uităm şi la celelalte pieţe, pentru că este greşit a crede că PZU reprezintă preţul real al energiei electrice – veţi vedea că lucrurile sunt cu totul altfel. La ora actuală, Hidroelectrica vinde energie şi pentru 2019’, a afirmat Badea.
El a precizat că şi-ar dori ca marii consumatori de energie şi furnizorii de ultimă instanţă să răspundă la licitaţiile pentru energie cu livrare în 2018 şi 2019.
‘Nu întotdeauna se întâmplă acest lucru. Dacă energia pe care Hidroelectrica o produce şi o vinde este cumpărată în avans de un trader, evident că a doua oară noi nu mai putem vinde această energie şi cei care au cea mai mare nevoie într-un anumit moment vor fi obligaţi să se ducă pe alte pieţe şi vor cumpăra de la acel trader cu un factor de multiplicare care s-a văzut cel puţin în vara asta pe PZU’, a arătat şeful Hidroelectrica.
Badea a adăugat că Hidroelectrica a vândut pe PZU doar 3-4% din producţie lunar în această perioadă.
‘Piaţa ne spune în acest moment că este nevoie de noi capacităţi de producţie. Este evident că, din punct de vedere meteorologic, dacă anumiţi factori se întâmplă deodată şi am avut astfel de situaţii, hidraulicitate scăzută, probabil probleme la un grup, dacă nu bate nici vântul şi sunt şi temperaturi extreme, avem probleme tehnice. Nu pentru că nu am avea capacităţi, cel puţin teoretic pe hârtie, ci pentru că nu poţi să le utilizezi pe toate în acelaşi timp. Fiecare are nevoie de câte o resursă’, a completat oficialul Hidroelectrica.
El a adugat că ‘Hidroelectrica degeaba are această putere instalată, dacă nu este apă. În cazul eolienelor, dacă nu bate vântul, ne uităm la ele şi tot aşa’.
Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, ministrul de resort, Toma Petcu, a afirmat că Hidroelectrica va fi listată la bursă, probabil, anul viitor.