Alstom: Mai multe primării din România vor să cumpere autobuze electrice cu fonduri UE

Mai multe autorităţi publice locale de talie medie din România vor să achiziţioneze autobuze electrice prin accesarea unor fonduri europene în viitorul apropiat, a declarat Gabriel Stanciu, director general al grupului Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, pentru News.ro. Acesta spune că a purtat deja discuţii cu primării din ţară, însă nu şi cu primăria Capitalei, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 24 oct. 2017, 08:21
Alstom: Mai multe primării din România vor să cumpere autobuze electrice cu fonduri UE

Stanciu participă zilele acestea la expoziţia Busworld din Belgia, unde Alstom a lansat autobuzul electric Aptis., scrie News.ro

Oficialul Alstom spune totodată că mai multe capitale europene vor interzice în următorii ani vehiculele pe carburanţi, iar viitorul aparţine vehiculelor cu zero emisii, cele electrice.

„Sunt foarte multe oraşe de talie medie care au în plan să achiziţioneze autobuze electrice pe fonduri europene. Am avut deja câteva întâlniri cu autorităţi din aceste oraşe, din toată ţara. În Bucureşti, ca de altfel în oraşele mari din România, nu am avut încă discuţii concrete, însă aşteptăm ca acest lucru să se întâmple curând”, a declarat Stanciu, fără a preciza despre ce oraşe de talie medie este vorba.

El afirmă că în oraşele de talie medie, oamenii sunt mai convinşi să achiziţioneze astfel de vehicule.

Potrivit reprezentantului Alstom, cel mai probabil anul viitor aceste autorităţi locale vor depune dosarele de finanţare, pentru ca abia în 2019 să se organizeze licitaţiile pentru achiziţia de autobuze electrice.

„Estimez că primele autobuze electrice vor fi livrate în cadrul acestui program de finanţare cel mai devreme în a doua jumătate a lui 2019 sau chiar la începutul lui 2020”, a adăugat el.

În opinia sa, pe termen mediu, în Europa, în ceea ce priveşte mijloacele de transport în comun, viitorul aparţine autobuzelor electrice.

„Din câte ştiu, până acum a fost organizată o singură licitaţie pentru autobuze electrice, la Cluj. Deocamdată nu s-a conturat o idee precisă despre specificaţiile tehnice ale unui astfel de produs. Există însă fonduri europene pentru achiziţia de astfel de vehicule. Ultima tendinţă în Europa este spre un mijloc de transport în comun ecologic şi cu precădere electric şi cu costuri de operare scăzute pe termen lung”, a declarat Gabriel Stanciu.

În plus, multe oraşe mari europene au luat decizia ca, de la un moment dat încolo, să interzică total vehiculele cu tracţiune bazată pe motoare termice.

„Este mult mai eficient să achiziţionezi un autobuz electric, mai ales dacă iei în calcul costurile de operare. În prezent, consumul de carburant fosil este mai costisitor decât cel electric. Dacă cineva ar face un calcul asupra costurilor de operare pe termen lung, ar vedea că investiţia se poate amortiza în principal în acest mod, prin comparaţie cu soluţiile clasice”, a subliniat Gabriel Stanciu.

Acesta precizează că un alt avantaj este faptul că autobuzul este prietenos cu mediul, iar costurile de mentenanţă sunt mult mai scăzute.

„Un motor electric este mult mai fiabil decât orice motor termic, are la bază magneţi permanenţi şi are mai puţine părţi în mişcare”, menţionează Stanciu.

Alstom a lansat zilele acestea la expoziţia Busworld din Belgia autobuzul electric Aptis, proiectul fiind inspirat de tramvaiele companiei.

„Nu se compară cu nimic din ce există pe piaţă, baza tehnică e total diferită. Este un autobuz electric derivat dintr-un tramvai”, spun oficialul Alstom.

El consideră totodată că, cel puţin în cazul Capitalei, ar fi ideală achiziţia de autobuze şi tramvaie electrice care să aibă la bază aceeaşi tehnică de alimentare electrică, pentru ca investiţia să fie mult mai bine dimensionată.

De asemenea, Grupul Alstom a anunţat că, împreună cu una din companiile la care este acţionar, NTL, a câştigat premiul pentru inovaţie la expoziţia Busworld organizată în oraşul Kortrijk din Belgia, pentru autobuzul Aptis, vehicul 100% electric.

Este pentru prima dată când ambele companii îşi diversifică şi completează paleta de soluţii printr-un produs neferoviar pentru a putea furniza clienţilor o întreagă gamă de mijloace de transport urban electrice nepoluante.

Politicile ţărilor europene încurajează trecerea de la vehiculele pe motorină la cele care funcţionează pe bază de energie nepoluantă. În general, cererea de mijloace de transport fără emisii este în creştere.

Proiecţiile demografice estimează faptul că, până în anul 2050, populaţia globului va ajunge la aproximativ 9,7 miliarde de oameni, din care 70% locuitori ai zonelor urbane.

În condiţiile în care se prevede o dublare a emisiilor produse de transportul urban global, care vor ajunge la aproape 1 miliard de tone de dioxid de carbon echivalent până în 2025, autorităţile publice sunt din ce în ce mai preocupate de impactul transporturilor asupra mediului înconjurător.

”Autobuzele electrice vor constitui o tehnologie esenţială pentru transportul urban în următorii 10 – 20 de ani, ca fiind una dintre soluţiile de înlocuire a autobuzelor care funcţionează pe motorină. Numeroase ţări şi oraşe au proiecte de înlocuire a flotei lor de autobuze. Până în anul 2035, în majoritatea reţelelor de transport ale oraşelor din Europa ar trebui să circule autobuze electrice”, spun reprezentanţii Alstom.

Regiunea Ile de France va fi prima piaţă ţintă pentru grupul francez, deoarece se aşteaptă să crească semnificativ în următorii ani, având ca obiectiv înlocuirea a 80% din flota sa de autobuze.

Aptis va circula în Paris şi într-un oraş de suburbie din Regiunea Ile de France, în a doua jumătate a anului 2017.

Alte oraşe din Franţa intenţionează să achiziţioneze o primă flotă de autobuze electrice şi s-au arătat interesate de Aptis.

În Europa, Alstom şi NTL vizează Ţările de Jos, Belgia, Germania şi Spania, pieţe care deschid calea către soluţii electrice de mobilitate.

Autobuzul are patru roţi manevrabile faţă de două la alte autobuze şi oferă o economie de 25% la suprafaţa ocupată în curbă.

”Costurile operaţionale sunt şi ele mai reduse datorită resurselor de energie electrică, capacităţii mai mari de transport a pasagerilor, ratei mai ridicate de transfer a pasagerilor, optimizării energetice şi ciclului mai lung de viaţă, de aproximativ 20 de ani. Sistemul de tracţiune al autobuzului Aptis este solid şi fiabil, fiind inspirat din gama de tramvaie Citadis de la Alstom, cu motor cu magnet permanent şi o durată de viaţă mai lungă”, spun oficialii Alstom.

Sunt necesare circa şase ore pentru reîncărcarea la 100%, autobuzul are o capacitate de până la 95 de persoane şi are 12 metri lungime, potrivit companiei.

Vehiculul are o autonomie până la 200 km, iar durata de viaţă a unei baterii este de şapte ani.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...