Ce cred economiştii despre noul premier

Mihai Răzvan Ungureanu este o personalitate incontestabilă a României, însă, ce poate face el pe plan economic? Are la dispoziție doar câteva luni până la alegeri și un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) care nu-i oferă o foarte mare libertate de manevră. Ce poate face? Iată ce au răspuns analiștii contactați de RTV.NET.
Andreea Budica - lun, 06 feb. 2012, 19:45

“Nu cred că o să schimbe foarte multe, face parte din coaliție, nu va avea viziune, nu va schimba nimic, în primul rând Codul Fiscal ar trebui schimbat…va urma același program cu FMI. S-a schimbat doar persoana, câte din țintele asumate vor fi atinse rămâne de văzut. Este un drum greșit. Este nevoie de o scădere a impozitelor. Dacă vrem creștere economică, trebuie să ne eliberăm de povara fiscală”, a declarat, pentru RTV.NET, analistul economic Florin Câțu.

Zvonurile de după demisia lui Emil Boc l-au plasat și pe Ionel Blănculescu, fost ministru al controlului în guvernul Năstase, la cârma Executivului. El este mulțumit de numirea lui Ungureanu și, chiar dacă recunoaște că abilitățile noului premier sunt altele decât cele economice și financiare, este convins că va face treabă bună la Palatul Victoria.

“Mihai Răzvan Ungureanu este un profesionist cu o deontologie deosebită, cu certitudine este specializat pe alte domenii decât economic și financiar, dar va atrage specialiști și nu va avea acea aroganță care să nu permită preluarea ideilor bune și va suplini această necesitate”, a declarat Blănculescu pentru RTV.NET.

El ne-a spus că, dacă ar fi fost desemnat premier, în a doua zi ar fi înființat un Consiliu Economic și Consultativ, format din cei mai buni specialiști, după modelul unor astfel de organizații din SUA și Europa. Blănculescu ar da șefia acestui organism consultativ, care „ar funcționa din plăcere și patriotism” specialistului în fiscalitate Gabriel Biriș. Astfel, așa cum Obama se sfătuiește cu Allen Greenspan și Warren Buffett, premierul României s-ar putea sfătui cu Ion Țiriac, Dan Șucu, Mariana Gheorghe, Ștefan Mărgineanu, Tiberiu Urdăreanu și Vasile Blidar, ne-a spus Blănculescu.

“Dacă ar fi existat un astfel de comitet, acesta nu ar fi acceptat creșterea TVA. Privesc cu încredere numirea lui Ungureanu, el va trebui să înțeleagă foarte bine că trebuie să retragă austeritatea, să facă progrese în lupta împotriva corupției iar populația îl va primi cu încredere”, ne-a mai spus Blănculescu.

Pe de altă parte, analistul economic Aurelian Dochia, membru in Consiliul de Administrație al Centrului Român pentru Politici Economice (CEROPE) este de părere că noul premier nu poate să facă prea multe, fiind constrâns de un mandat scurt, de un acord cu FMI și de un context extern nefavorabil.

“Pe Mihai Răzvan Ungureanu îl cunosc doar din ce a fost în viața publică, însă orice premier are o libertate mică de mișcare, există perspectiva alegerilor în scurt timp, trebuie să respecte direcția cu FMI. Orice derapaj se va vedea în piețele financiare. Trebuie să realizeze unele lucruri pe care fostul Guvern le-a promis. De exemplu, Orban a promis că se vor atrage 6 miliarde de euro din fonduri europene. Trebuie să păstreze o prudență internă, pe plan extern s-ar putea să fie mai rău decât anul trecut, trebuie să protejeze ce s-a făcut. Să nu facă promisiuni de creșteri de salarii și pensii, întrucât asta ne-ar destabiliza. Mai sunt câteva luni până la alegeri, nu se pot pune în practică strategii pe termen lung”, a declarat Dochia pentru RTV.NET.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Proiectul CET Titan, a patra centrală electrică de termoficare a Bucureștiului, care ar urma să îmbunătățească aprovizionarea cu energie termică a cetățnilor din nord-estul......
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de ...
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...